În 2021, 6,5% din energia electrică produsă la nivel mondial a fost energie eoliană, însă în cadrul scenariilor de tranziție la energia curată, cea eoliană, inclusiv de la siturile offshore, asigură peste o treime din necesarul la nivel mondial, potrivit datelor prezentate în studiul desfășurat de Carnegie Institution for Science din Stanford.

Echipa a analizat datele climatice la nivel global din 1979, măsurând viteza, durata și frecvența vântului, dar ținând cont și de anotimpul/sezonul și vremea pentru fiecare regiune, pentru a stabili care sunt predispuse la perioade lungi de secetă eoliană și în care “în mod sigur” bate vântul. 

Aceștia au observat că nord-vestul Europei, zonă cu o mare capacitate de generare a energiei eoliene, este predispusă la secetă eoliană. Un astfel de fenomen s-a manifestat în vara și toamna lui 2021 și a pus la încercare sistemul european de electricitate, care se confrunta cu o creștere a prețului la gaze. 

Un alt exemplu este cel al Indiei în perioada vârfului musonului de vară, în 2020, când producția a scăzut cu un sfert față de anul anterior. Totuși, astfel de perioade trebuie să-i determine pe liderii politici și din domeniul economic să diversifice sursele de energie, prin interconectarea rețelelor și construirea de sisteme de stocare a energiei, scrie The Guardian. 

Cercetarea, publicată în revista Nature, a conchis că vestul mijlociu al Statelor Unite, Australia, deșertul Sahara, Argentina, Asia centrală și Africa de Sud sunt regiuni “mai stabile”, în comparație cu nord-vestul continentului european. În prezent, potențialul acestor zone de a genera energie electrică este prea puțin exploatat. Una din limitele identificate a fost impactul schimbărilor climatice asupra perioadelor de secete eoliene, care mai trebuie studiat.

Estul și sud-estul României se încadrează la regiuni “fiabile” din punct de vedere al potențialului de producere a energiei eoliene, în timp ce nord-vestul este, mai degrabă, încadrat la cealaltă clasă.

Sursă: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday