Potrivit Centrului indonezian pentru Vulcanologie și Atenuarea Dezastrelor Geologice, Muntele Ruang, un vulcan care măsoară 725 de metri și este situat în partea de nord a insulei Sulawesi, a erupt de cel puțin cinci ori în ultimele 24 de ore. Acum, autoritățile sunt îngrijorate că o parte a muntelui s-ar putea prăbuși în mare și ar putea provoca un tsunami.

În jur de 11 mii de oameni au fost sfătuiți să își părăsească locuințele și să stea la cel puțin 5,7 km distanță de zona respectivă. Aceștia vor fi duși în cel mai apropiat oraș, care se află la șase ore distanță, cu barca. De asemenea, Aeroportul Sam Ratulangi din apropiere a fost închis temporar, pentru că cenușa vulcanică s-a răspândit din aer.

Temerile autorităților au fost alimentate de un incident similar din 2018, când vulcanul Anak Krakatau a erupt și a provocat un tsunami de-a lungul coastelor din Sumatra și Java, după ce părți ale muntelui au căzut în ocean, ucigând 430 de persoane.

Indonezia are 120 de vulcani activi și face parte din Inelul de Foc, o serie de falii seismice din jurul Oceanului Pacific. Din această cauză, se confruntă cu o activitate seismică și vulcanică frecventă. 

Surse alternative: Sky News, France 24

Sursa foto: Center for Volcanology and Geological Hazard Mitigation

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday