Financial Times a stat de vorbă cu mai mulți foști oficiali CIA, însărcinați în trecut cu colaborări și schimburi de informații cu serviciile secrete ale Rusiei, în special cu FSB, urmașul KGB, care se ocupă, între altele, și de securitatea internă. Ieri, Washington Post a arătat că informațiile transmise de SUA către Kremlin, cu două săptămâni înainte de atacul de la Crocus Mall, sala de concerte de lângă Moscova, indicau inclusiv acest loc ca posibilă țintă a atentatului ISIS care a urmat, dar participanții la concert din seara respectivă au povestit apoi că singura securitate de acolo era asigurată de paznici “înarmați” cu bastoane.

Alexander Bortnikov, șeful FSB, a declarat săptămâna trecută că avertismentul Washingtonului cu privire la un potențial atac a fost “de natură generală” și a susținut chiar că agențiile de informații occidentale, alături de cele ucrainene, ar fi fost cumva implicate în atac.

Douglas London, un ofițer de operațiuni CIA, acum în retragere, povestește că a trimis, în urmă cu mai mulți ani o echipă de analiști la Moscova, “înarmați cu informații credibile despre amenințarea islamistă reprezentată la adresa Rusiei de cetățenii statelor din Asia Centrală care se alăturaseră ISIS”. El spune că, în loc să ia în considerare amenințarea, partea rusă a acuzat SUA că sprijină Isis și a oferit CIA o listă cu așa-ziși suspecți de terorism, care erau în realitate toți dizidenții politici ruși care se opuneau lui Putin și trăiau în exil în Europa. “Noi le-am dus informații autentice și credibile, dar rușii nu ar furniza niciodată la rândul lor informații semnificative sau care să nu inducă în eroare”, a spus London pentru Financial Times.

Andrei Soldatov, un expert în materia serviciilor de securitate ale Rusiei, spune că rușii privesc cu suspiciune orice colaborare cu SUA deoarece în trecut au existat mai multe cazuri importante în care responsabilii ruși implicați, au fost ulterior puși sub acuzare de Kremlin pentru trădare. “Acest tip de climat subminează întotdeauna ideea unei cooperări reale cu americanii în ceea ce privește combaterea terorismului. Gândiți-vă la un ofițer rus care trebuie să primească informații de la americani, iar apoi trebuie să vină cu argumente în fața superiorilor săi că trebuie să aibă încredere în informațiile furnizate de Occident. Bineînțeles că trebuie să se gândească la propria sa carieră și la propria sa poziție în cadrul agenției, pentru că nu vrea să fie văzut ca cineva care susține cazul americanilor”, a spus Soldatov.

Dar, mai arată analiza FT, dincolo de problema partajării informațiilor, atacul a ridicat întrebări ample cu privire la greșelile serviciilor de securitate ruse. Bine finanțate de Vladimir Putin, acestea au la dispoziție resurse uriașe, fără niciun fel de frâne în supravegherea internetului, a comunicațiilor, sau în privința respectării drepturilor omului.

Alegerea de a face public faptul că suspecții prinși au fost torturați a fost un gest mai degrabă politic, care a făcut plăcere probabil publicului rus, dar, arată experții, destul de ineficient în inhibarea terorismului. “Nu este vorba de faptul că nu au crezut că există o amenințare sau că nu au căutat-o, dar poate că pur și simplu nu au  avut o prioritate politică în acest sens. Pentru FSB, prioritățile politice . . . sunt stabilite de Kremlin și acum acestea sunt Ucraina și opoziția politică democratică”, crede Mark Galeotti, expert militar și profesor onorific la University College Londra. Pe lângă Ucraina, FSB se ocupă de activiștii LGBT+, de mișcarea anticorupție a lui Alexei Navalny, de Martorii lui Iehova și de “amenințarea” Facebook și Instagram, mai arată analiza.

“FSB are o mulțime de capacități tehnice. Sunt camere video peste tot, dar atunci când caută surse, de obicei ei o o fac prin constrângere, șantajează oameni, persoane pe care le-au arestat sau pe ale căror familii le pot amenința, inclusiv provocând vătămări corporale. Nu sunt buni să găsească și să cultive cu răbdare persoane din interior, să dezvolte relații și să asigure surse de încredere în interiorul unei oganizații țintă”, a mai explicat Douglas London, fostul ofițer de operațiuni al CIA.

Analiza integrală pe FT.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday