Departamentul Comerțului al SUA a trimis, în ultimele săptămâni, scrisori către 20 de companii care vând componente militare, avertizându-le să nu mai exporte astfel de bunuri către companii străine.

Măsura vine în contextul în care anumite componente de fabricație americană au fost descoperite în interiorul rachetelor și dronelor cu care Rusia a atacat Ucraina. De la începutul invaziei în februarie 2022, SUA și alte peste 30 de țări au pus în aplicare o serie de sancțiuni menite să împiedice Moscova să procure armament și tehnologie, însă componente americane continuă să fie descoperite în armele rusești de pe câmpul de luptă din Ucraina.

În ultimele câteva săptămâni, am trimis scrisori către mai mult de 20 de companii americane, fiecare conținând o listă cu peste 600 de părți străine. În aceste scrisori, am cerut companiilor americane să înceteze în mod voluntar să mai facă livrări către aceste părți, din cauza riscului ridicat ca acestea să ajungă în Rusia”, a declarat secretarul adjunct Matthew Axelrod, la conferința anuală a departamentului privind controlul exporturilor.

De asemenea, mai mulți înalți oficiali americani din cadrul Departamentului de Comerț, Departamentului de Stat și Trezorerie au luat legătura direct cu liderii din cadrul companiilor americane de top, pentru a discuta măsurile suplimentare care ar putea fi luate pentru a preveni ca tehnologia să ajungă în Rusia.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday