Alegeri în Rusia. Mii de persoane au participat la protestul “Prânz împotriva lui Putin”, inițiat de apropiații lui Alexei Navalnîi. Începând cu ora 12, au format cozi în fața secțiilor de votare din Rusia și din alte orașe ale lumii pentru a-i vota pe contracandidații lui Putin, dar fără a face scandări.

Mii de persoane s-au prezentat duminică (ultima zi de vot) la secțiile de votare din Rusia și din mai multe orașe din lume, pentru a participa la ceea ce opoziția anti-Kremlin a descris ca fiind un protest politic pașnic, “dar cu o mare încărcătură simbolică”, împotriva realegerii președintelui Vladimir Putin.

În cadrul unei acțiuni numite “Prânz împotriva lui Putin”, explică Reuters, rușii care se opun actualului președinte au mers la secția de votare locală la ora 12, fie pentru a-și invalida sau distruge buletinul de vot în semn de protest, fie pentru a vota pentru unul dintre “contracandidații” lui Putin.

Nu este clar în acest moment câte persoane au participat la manifestații, având în vedere suprafața Rusiei, dar presa internațională vorbește de câteva mii doar în Novosibirsk, Chita, Ekaterinburg, Perm și Moscova. Jurnaliștii Reuters au observat, înainte de ora 12, o creştere semnificativă a numărului de alegători, mai ales tineri. Proteste au avut loc și în Austria, Germania, Elveția, Japonia, Australia, Georgia, Kazahstan, dar și la București.

Mișcarea de protest fusese gândită de Alexei Navalnîi, opozantul lui Putin care a murit luna trecută în închisoare, înainte de decesul acestuia. Iulia Navalnaya, văduva lui Alexei Navalnîi, a participat și ea la protest, în fața ambasadei Rusiei din Berlin.

Chiar dacă mișcarea de protest a fost una pașnică, iar în cadrul acesteia nu s-au făcut scandări anti-Putin, au existat câteva zeci de persoane arestate în toată Rusia.

În ciuda numărului ridicat de protestatari, analiștii arată că victoria lui Putin este inevitabilă. Kremlinul îi cataloghează pe aliații politici ai lui Navalnîi drept “extremiști periculoși” care vor să destabilizeze țara în numele Occidentului.

Surse: Reuters, BBC

Folosim cookies