București. Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, bănuit de incompatibilitate și conflict de interese. ANI îl acuză că și-a angajat ginerele într-o comisie pentru vânzarea spațiilor comerciale.

Agenția Națională de Integritate anunță, într-o informare de presă, că primarul Cristian Popescu Piedone “a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 de lei”.

Astfel, numirea ginerelui a avut loc înainte ca Piedone să fie condamnat, în dosarul “Colectiv”. După ce a fost încarcerat, în luna mai 2022, acesta și-a pierdut calitatea de primar, pe care și-a reluat-o, însă, în iunie anul trecut, după ce a fost eliberat. În luna respectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis recursul în casație și l-a achitat definitiv pe Piedone.

Zilele trecute, Cristian Popescu Piedone a anunțat că va candida la Primăria Generală a Capitalei din partea PUSL. 

Foto: Octav Ganea/Inquam

Folosim cookies