The Telegraph subliniază că un bun indicator pentru efectele unei explozii nucleare în spațiu este testul efectuat de SUA în 1962, denumit Starfish Prime, în care a fost detonată o bombă de 1,4 megatone la 400 km deasupra Pacificului. Într-un timp foarte scurt, impulsul electromagnetic (EMP) al bombei a întrerupt iluminatul public din Hawaii, aflat la o distanță de aproximativ 1.500 km.
În câteva minute, explozia a creat o minge de foc și “o auroră roșie”, vizibilă clar pentru observatorii aflați la sute de km depărtare. În mod neașteptat, electronii eliberați în timpul exploziei nucleare la mare altitudine au fost prinși de câmpul magnetic al Pământului, formând centuri de radiații care au persistat timp de câteva luni după detonare. Pe măsură ce au călătorit în jurul planetei, acestea au distrus sau au avariat o treime din toți sateliții aflați pe orbită joasă în acel moment, inclusiv unii care se aflau de cealaltă parte a Pământului. Printre cei mai afectați s-a numărat și primul satelit orbital al Regatului Unit, Ariel One.
Efectele produse au dus la încheierea unui tratat, în 1967, care interzice semnatarilor (inclusiv Rusia și SUA) să plaseze pe orbita Pământului “orice obiect purtător de arme nucleare sau de orice alt tip de arme de distrugere în masă”.
Speculațiile despre arma antisatelit a Rusiei s-au răspândit rapid în ultimele două zile. În timp ce persoane familiarizate cu informațiile clasificate afirmă că sistemul este încă în curs de dezvoltare și nu a fost încă desfășurat pe orbită, este posibil ca acesta să includă o componentă nucleară, explică analiștii consultați de The Telegraph. Natura exactă a acestei componente rămâne incertă. Două teorii predominante sugerează că Rusia dezvoltă fie o armă cu focos nuclear, fie una cu propulsie nucleară. Mai mulți analiști au declarat pentru Reuters că arma antisatelit pe care o dezvoltă Rusia, așa cum cred oficialii americani, este una cu propulsie nucleară, folosită pentru a orbi, bruia sau arde componentele electronice din interiorul sateliților, iar nu una cu focos nuclear care ar distruge complet sateliții.
Armele antisatelit, fără capacitate nucleară, există de ani de zile. În 2021, Rusia a testat o rachetă antisatelit, după teste similare ale Statelor Unite, Chinei și Indiei. Și-a distrus un satelit mai vechi, făcându-l să explodeze în numeroase resturi care au pus în pericol inclusiv activitatea Stației Spațiale Internaționale, acestea rămânând și în prezent pe orbita Pământului.
Perspectiva unei arme antisatelit cu focos nuclear ridică semne de întrebare cu privire la ce anume ar putea fi folosită din punct de vedere militar. Rusia și-a demonstrat în trecut capacitatea de a efectua lovituri convenționale împotriva sateliților. În teorie, detonarea unei arme nucleare în spațiu ar putea oferi avantajul de a dezactiva rapid o mare parte din sateliții adversarului într-o singură lovitură decisivă. Acest lucru se datorează faptului că EMP, produs ca efect secundar al unei detonări nucleare, poate dezactiva permanent echipamentele electrice și electronice pe o suprafață relativ mare, în special dacă dispozitivul nuclear este detonat la altitudine ridicată.
Deși este posibil ca sateliții să fie echipați pentru a rezista la o detonările nucleare la mare altitudine, doar o parte relativ mică dintre sateliții de tip militar, aflați în prezent pe orbită, au fost supuși unor astfel de măsuri. Marea majoritate a sateliților comerciali de pe orbita joasă a Pământului, critici pentru activitățile economice, încorporează în încărcăturile lor utile elemente electronice standard, care îi fac vulnerabili la astfel de atacuri, ceea ce, implicit, face ca statele occidentale să fie vulnerabile la acest tip de atacuri.
Există și opțiunea unei arme antisatelit cu propulsie nucleară, care utilizează lasere sau fascicule de particule pentru a-și distruge țintele. Ar putea, teoretic, să ofere aceleași beneficii, permițând Rusiei să amenințe constelații mai mari de microsateliți, cum ar fi cele care alcătuiesc sistemul de internet Starlink al lui Elon Musk, evitând efectele potențial autodistructive ale unei detonări nucleare. Totuși, nu este clar dacă Rusia a avut capacitatea de a investi în astfel de tehnologii după doi ani de război în Ucraina și un regim de sancțiuni stricte care continuă să îi submineze baza tehnologică.
În orice caz, dacă un sistem de armament activ ar fi desfășurat în spațiu, ar reprezenta o escaladare majoră și o încălcare clară a Tratatului privind spațiul cosmic din 1967, în care și Rusia este semnatară.
Dezvăluirea evidențiază, de asemenea, dorința continuă a Rusiei de a perturba și destabiliza mediul politic în căutarea unor avantaje percepute. Cu o armă ASAT spațială și potențial nucleară, Moscova ar avea opțiunea de a lansa un atac devastator asupra NATO în orice moment – o pârghie semnificativă care ar putea împiedica blocul să reacționeze decisiv împotriva unui atac terestru asupra unui membru al alianței.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.