Zidul a fost descoperit accidental de un grup de oameni de știință care operau un sonar cu raze multiple de pe o navă de cercetare, cu ocazia unei excursii pentru studenți, la aproximativ 10 km în largul coastei germane a Mării Baltice. Rezultatul cercetării a fost publicat în revista științifică PNAS.

La o inspecție mai în detaliu, au observat că structura, numită “Blinkerwall”, este formată din 1.400 de pietre mai mici care par să fie poziționate pentru a conecta aproape 300 de pietre mai mari, dintre care multe ar fi fost prea grele pentru a fi mutate de către grupuri de oameni, scrie The Guardian. Cercetătorii cred că zidul scufundat la 21 de metri sub apă a fost construit de populațiile de vânători-culegători la marginea unui lac sau a unei mlaștini, în urmă cu peste 10.000 de ani.

Deși scopul acestuia este greu de dovedit, experții bănuiesc că ajuta la vânătoarea de reni. “Când urmărești animale, acestea tind să meargă pe lângă structuri, nu încearcă să sară peste ele. O ipoteză este că zidul ar fi creat un pasaj mai îngust cu un al doilea zid sau cu malul lacului”, a explicat Jacob Geersen, cercetător în cadrul Institutului Leibniz pentru Cercetarea Mării Baltice din Warnemunde. 

Pe baza dimensiunii și a formei zidului de 971 de metri lungime, Geersen și ceilalți cercetători consideră că este foarte puțin probabil ca acesta să fi fost format în urma unor procese naturale, cum ar fi un tsunami. Zidul, care are în mare parte mai puțin de un metru înălțime, nu este drept, iar unghiul se schimbă la fiecare piatră mare, sugerând că grămezile de pietre mai mici au fost poziționate intenționat pentru a le lega pe cele mai mari.

Dacă zidul a servit ca un culoar pentru vânătoare, probabil a fost construit acum mai bine de 10.000 de ani și a fost scufundat odată cu creșterea nivelului mării, în urmă cu 8.500 de ani. “Acest lucru plasează construcția în sfera celor mai vechi exemple cunoscute de arhitectură de vânătoare din lume și îl face, potențial cea mai veche megastructură construită de om din Europa”, au mai precizat cercetătorii.

Sursă alternativă: The Guardian

Foto: PNAS, Rostock University

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday