Un recent schimb de replici între Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei, și Carlos Tavares, directorul general al Stellantis, a expus o nouă realitate dură a Europei: producătorii de mașini, cândva autohtoni, au devenit actori globali gata să exploateze capacitatea de producție a fabricilor din Europa, pentru a obține acorduri avantajoase din partea guvernelor, arată Reuters într-o analiză. 

Grupul Stellantis a fost creat în urma fuziunii Peugeot (Franța), Fiat (Italia) și Chrysler (SUA) și este responsabil pentru aproape toată producția de vehicule din Italia. Dacă în 2023, rata de utilizare a uzinelor Stellantis din Europa a fost de 56%, în 2019, înainte de pandemie, era de 64%. Spre comparație, indicatorul, în privința fabricilor Volkswagen, este de 71%, potrivit datelor citate de Reuters.

În acest context mai larg, scrie agenția de presă, Stellantis își folosește capacitatea de producție excedentară ca pârghie de negociere a subvențiilor și a sprijinului politic din partea Italiei și a altor țări europene. În SUA, de exemplu, guvernul a oferit subvenții pentru ca Tavares, directorul general, să nu închidă o uzină din statul Illinois, unde acum se fabrică o camionetă de mici dimensiuni.

Stellantis, al treilea producător auto la nivel global, a alocat un volum mai mare de producție la siturile din Franța, conform lui Justin Cox, director de producție globală la GlobalData. Totodată, fabricile din America de Nord generează cea mai mare parte a profitului întregului grup: “Puteți vedea de ce italienii sunt supărați. Italia are foarte mult de pierdut. Toată producția lor de volum este legată de Stellantis”, a evidențiat Cox.

Pe hârtie, anul trecut au fost produse 735 de mii de vehicule sub brandurile Stellantis în Franța și 750 de mii în Italia. Dar Italia se sprijină doar pe Stellantis, în timp ce în Franța mai există un jucător important, Renault. Iată de ce, în total, anul trecut au fost produse 800 de mii de automobile în Italia, față de 1,5 milioane în Franța. 

Giorgia Meloni a criticat deciziile grupului. Într-un discurs în parlament, ea a spus că “presupusa” fuziune a însemnat, de fapt,o preluare mascată franceză. Nu este o coincidență faptul că alegerile industriale ale grupului iau mai mult în considerare interesele Franței decât pe cele italiene”. Tavares, directorul general al Stellantis, a răspuns că “nu trebuie să uităm că, întotdeauna, producția depinde de mărimea pieței”. Reprezentanții grupului au demarat discuții cu guvernul de la Roma, căruia i-au cerut “să facă partea sa” pentru a sprijini producția – să ofere stimulente cumpărătorilor, să reducă costurile la energie și să încurajeze dezvoltarea rețelei de încărcare a vehiculelor electrice.

La începutul lunii, Italia a lansat un program de 950 de milioane de euro pentru subvenționarea achizițiilor de mașini noi. Totuși, nemulțumirile executivului reflectă conștientizarea că nu are la dispoziție mai multe instrumente pentru a influența deciziile Stellantis, a spus Marco Santino, partener la firma de consultanță Oliver Wyman: “Stellantis este un grup global și nu ia decizii industriale în funcție de preferințele naționale”, a completat el.

Analiză integrală pe Reuters

Sursa foto: Jonathan Weiss | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday