Politico arată că liderul maghiar a luat măsuri rapide pentru a putea ține sub control scandalul grațierii unui condamnat pentru complicitate la pedofilie, care “i-a scârbit” și pe cei mai loiali dintre votanții Fidesz. Decizia nu fusese planificată anterior, dovadă că doamna Novák, președinta Ungariei, a tebuit să-și scurteze o vizită în Qatar în care a plecat în toiul scandalului, ceea ce dovedește că nu avea intenția să demisioneze.
Atât Katalin Novák, cât și Judit Varga, fost ministru al Justiției la momentul grațierii condamnatului pentru complicitate la pedofilie, acum parlamentar maghiar care urma să deschidă lista partidului Fidesz la alegerile europarlamentare, sunt nu numai apropiate ale lui Viktor Orbán, dar sunt privite la Budapesta ca fiind marionete ale acestuia. După demisia președintei Novák, Varga a anunțat că demisionează din toate funcțiile și că se retrage nu numai de pe lista Fidesz pentru europarlamentare, dar și din viața publică. Dar la câteva ore după aceea, Péter Magyar, fostul soț al lui Judit Varga a anunțat că demisionează și el din funcțiile pe care le conduce și a scris pe Facebook că nu mai vrea să facă parte dintr-un sistem “în care adevărații vinovați se ascund după fustele femeilor”.
Politico mai arată că “omul-forte al Ungariei”, Viktor Orbán, a venit vineri cu o propunere de modificare a Constituției care ar urma să interzică grațierea pedofililor, dar acest lucru era prea puțin și prea târziu pentru amploarea scandalului. Sute de maghiari furioși au mărșăluit vineri seara pe Podul cu Lanțuri din Budapesta spre Castel, unde se află Președinția Ungariei. Au aruncat în clădire cu jucării și ursuleți de pluș, un simbol al copiilor abuzați. “Orbán, al cărui birou este chiar alături, s-a hotărât probabil chiar în acea noapte. Novák și-a întrerupt vizita în Qatar și a zburat înapoi în capitala Ungariei, demisionând a doua zi alături de Varga”, arată Politico.
Orbán speră ca, după alegerile europarlamentare din acest an să aibă un cuvânt mai mare de spus în afacerile europene, în fruntea partidelor de extremă dreapta. “Prin demiterea efectivă a celor două doamne pe care se baza inclusiv pentru europarlamentare, calculul său este să limiteze daunele pe termen lung, provocând un șoc pe termen scurt partidului său. (…) Pentru Fidesz, însă, nu exista altă cale de ieșire. Decizia de grațiere a fost considerată prea dăunătoare unui partid ale cărui atacuri asupra comunității LGBT se bazează pe așa-numitele valori ale familiei”.
Pe plan intern, totuși, durerea de cap a lui Orbán poate fi departe de a se fi terminat. Politico consideră că modul rapid și nemilos în care Orbán și-a sacrificat cei mai apropiați aliați s-ar putea să le dea de gândit și altora din partidul său.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.