Klaus Iohannis și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, au deschis dezbaterile “This is Europe” din Parlamentul European. În cadrul acestor dezbateri, liderii europeni sunt invitați la Strasbourg pentru a-și prezenta în fața parlamentarilor europeni opiniile și soluțiile la cele mai importante probleme cu care se confruntă Europa.
Înainte de deschiderea dezbaterilor în plenul Parlamentului European, președintele Klaus Iohannis și Roberta Metsola au susținut o confernință de presă comună. Cei doi au vorbit despre principalele provocări cu care se confruntă blocul comunitar, printre care și problema alegerilor din acest an.
Cu această ocazie, președintele României a declarat că, “după părerea mea ar fi inadmisibil ca nicio poziție să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, din partea de Est. Eu cred că în 2019 s-a greșit, toate pozițiile au fost ocupate din vechea europă, este unul dintre motivele pentru care foarte mulți cetățeni est-europeni se consideră lăsați de-o parte. Este o eroare și sper ca această eroare să nu se mai producă. Alegerile pentru leadership trebuie să se facă și ținând cont de criteriul regional. Aceste chestiuni nu trebuie neglijate”. Precizările au fost făcute în contextul speculațiilor potrivit cărora Iohannis ar putea încerca să devină președinte al Consiliului European, ocupată în prezent de Charles Michel.
Klaus Iohannis a vorbit și despre aderarea României la Spațiul Schengen, despre care a spus că “va întări Uniunea și securitatea Uniunii”. Președinta Parlamentului European și-a arătat, de asemenea, sprijinul pentru aderarea României la Schengen.
Președintele a vorbit și despre scenariu comasării alegerilor în România, precizând că nu este împotriva acestui demers: “Alegerile vor avea loc toate în acest an, patru rânduri de alegeri este foarte mult, care cu care se pot comasa legal va elucida guvernul și coaliția. Eu nu sunt împotriva unor comasări”.
Principalele declarații ale președintelui Iohannis:
- Ne pregătim de asemenea pentru decizii cu impact pe termen lung, pentru viitorul nostru ca UE. Vorbim despre extinderea uniunii, problema migrației, pe scurt demersuri care să ne consolideze uniunea intern și extern, și să consolideze rolul global al UE. Am apreciat eforturile doamnei președinte de reformare a Parlamentului European prin măsuri ferme curajoase, de creștere a transparenței.
- Am discutat clar și despre războiul din Ucraina și cum trebuie să rămânem uniți. Am discutat și despre Moldova, ce se poate face pentru a veni în sprijinul Moldovei, mai ales acum după ce s-a decis că este cazul să devină parte a spațiului European.
- Noi avem o viziune comună despre viitorul nostru al UE și cred că este foarte bine ca multe dintre aceste chestiuni să fie discutate astăzi în Parlamentul European. Eu voi lansa o serie de idei pe care le-am elaborat în ultima vreme, sunt foarte curios să văd ce reacție au parlamentarii europeni. Această dezbatere This is Europe are o tradiție din 2022 și cred că este un format care generează nu doar idei și dezbateri, dar și soluții.
- Trebuie să vedem unde să ne concentrăm ca să crească iarăși încrederea cetățenilor în ceea ce face UE. Este o distanță prea mare între cetățeanul elector european și clasa politică europeană. Trebuie să venim cu soluții pe termen mediu și lung și trebuie să discutăm aceste soluții cu cei care sunt vizați de ele.
- UE trebuie să se extindă, este nevoie să includem Moldova, Ucraina, Balcanii de Vest. De ce durează pentru unii de 20 de ani aceste discuții? Trebuie să fim și aici mai hotărâți, mai aplicați.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.