Normele adoptate cele 27 de state membre ale UE au fost propuse de Comisia Europeană încă de acum trei ani. Acestea vizează stabilirea unui standard la nivel mondial pentru AI, o tehnologie utilizată într-o gamă variată de industrii, precum sectorul bancar, comercial, auto și aerian. De asemenea, noile norme stabilesc inclusiv parametrii pentru utilizarea inteligenței artificiale în scopuri militare și de securitate.

Comisarul european Thierry Breton a declarat că textul de lege privind AI arată echilibrul perfect între inovație și siguranță de care negociatorii au dat dovadă și că reprezintă o piatră de hotar și o premieră mondială”

Totuși, pentru ca noile norme să poată intra în vigoare, trebuie să treacă de votul unui comitet-cheie al UE, reunit pe 13 februarie, și de votul Parlamentului European, care va avea loc în martie sau aprilie. Din primele informații, dacă sunt aprobate, normele vor fi aplicate oficial din 2026, deși unele prevederi vor intra în vigoare mai devreme.

Deși inițial votul statelor UE trebuia să fie unul formal, deoarece statele și legislatorii UE au convenit asupra unui set de norme încă din decembrie, anumite țări, printre care Franța și Germania, s-au declarat nemulțumite de prevederi. Franța a dorit în mod special ca legea să asigure protecția start-up-urilor din domeniul AI.

CCIA, unul dintre principalele grupuri de lobby din domeniul tehnologiei, a declarat că aprobarea de vineri este un “pas important” pentru adoptarea oficială a textului. Totuși, avertizează că “multe dintre noile norme privind AI rămân neclare și ar putea încetini dezvoltarea și implementarea aplicațiilor inovatoare de AI în Europa”.

În ciuda eforturilor de îmbunătățire a textului final, după ce <victoria> a fost declarată prematur în decembrie, multe dintre noile norme privind IA rămân neclare și ar putea încetini dezvoltarea și implementarea aplicațiilor inovatoare de AI în Europa, a declarat Boniface de Champris, reprezentant all CCIA Europe.

O preocupare majoră a experților este faptul că inteligența artificială generativă a stimulat deepfakes – videoclipuri aparent reale, dar care sunt de fapt create de algoritmi de AI antrenați pe baza unor imagini din mediul online.

Surse alternative: Reuters, France24

Foto: Thekaikoro | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday