Dacă cetățenii din Paris decid prin referendum majorarea taxelor de parcare pentru mașinile mari, tarifele s-ar putea tripla, și ar putea ajunge până la 18 euro pe oră în unele zone din centrul orașului. Votul are loc pe fondul unei dezbateri tot mai intense privind poluarea marilor orașe. În vizorul primăriei din Paris sunt vehiculele mari 4×4, SUV, concepute pentru terenuri accidentate și cândva limitate la fermieri și pădurari.

Ne dorim astfel să trimitem un mesaj foarte puternic și clar constructorilor auto. Companiile din industrie nu ar trebui să mai dezvolte acest tip de mașini, ar trebui complet interzise”, a declarat David Belliard, unul dintre viceprimarii capitalei franceze, responsabil de sectorul transportului.

ONG-urile de mediu și o parte din politicienii francezi susțin că SUV-urile sunt o problemă pentru orașe din mai multe motive. În principal, oficialii de la Paris spun că mașinile mari cu motoare cu combustie internă emit mai multe noxe poluante decât vehiculele de dimensiuni obișnuite, ocupă mai mult spațiu pe șosea și reprezintă un risc mai mare pentru bicicliști și pietoni. FT scrie că politicienii francezi critică și SUV-urile electrice sau hibrid, despre care spun că sunt inutil de mari și mai poluante, din cauza bateriilor mari.

Paris nu ar fi primul oraș care introduce taxe mai mari pentru SUV-uri. Al treilea oraș ca mărime din Franța, Lyon, a majorat deja taxele aplicate șoferilor de mașini mari. De asemenea, mai multe districte din Londra, printre care Greenwich, Lambeth și City of London, dispun de un sistem de parcări bazat pe impozitul plătit pentru autovehicul, care, mai exact, impune taxe mai mari pentru modelele cu motoare mai mari și cu un nivel de emisii ridicat. Orașul Tubingen, din Germania, și unele zone din Montreal, Canada, au introdus taxe de parcare bazate pe greutatea vehiculelor.

În 2014, în 28 de țări europene (inclusiv Marea Britanie), unul din cinci autovehicule vândute era SUV. Spre comparație, anul trecut, rata a sărit la peste jumătate din vehiculele vândute, potrivit datelor Jato Dynamics, un furnizor global de informații privind afacerile auto. Creșterea a fost extrem de îngrijorătoare, scrie FT, în țări precum Croația, unde aproape 60% din vehiculele vândute erau SUV-uri, față de 12% în urmă cu un deceniu.

Pentru marii producători auto, rezultatul referendumului din Paris s-ar putea să nu reprezinte o preocupare imediată în ceea ce privește impactul asupra vânzărilor, dar este un alt semn că guvernele și administrațiile locale se mișcă rapid pentru a pune în dezavantaj vehiculele impractice în ochii șoferilor, sporind incertitudinea legată de viitorul acestor autovehicule.

Sursa: Financial Times

Foto: Invictus999 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday