Studiu. Schimbările climatice au agravat seceta din regiunile amazoniene. Anul trecut sute de delfini de râu au murit sufocați, comunități întregi au rămas izolate, mari hidrocentrale s-au oprit, iar incendiile forestiere au luat amploare.

Un studiu realizat de Imperial College London analizează modul în care schimbările climatice și amplificarea fenomenului El Niño au amplificat seceta extremă ce afectează pădurea amazoniană. Părți ale Amazonului au început să se transforme din pădure tropicală, cu un rol esențial pentru stocarea unei cantități uriașe de carbon și în captarea căldurii, în regiuni uscate ce eliberează gaze cu efect de seră. Rezultatul este o lovitură dublă adusă luptei globale pentru combaterea schimbărilor climatice.

El Niño a redus precipitațiile, arată studiul, dar temperaturile crescute, cauzate de arderea combustibililor fosili, au făcut ca lipsa ploilor să fie de 10 ori mai probabilă decât ar fi fost într-o lume ipotetică, în care activitatea umană nu ar fi afectat clima, au spus ei. Încălzirea globală a făcut, de asemenea, de 30 de ori mai probabil deshidratarea solului și a plantelor, precum și reducerea debitelor râurilor.

Pe măsură ce emisiile globale cu efect de seră continuă să crească, lumea se va confrunta cu mai multe secete extreme, a declarat Ben Clarke, autor al studiului, pentru New York Times. El consideră că temperaturile extreme, care au secat pe alocuri Delta amazoniană și au uscat arii întregi din cea mai mare pădure a lumii, nu ar fi fost posibile fără schimbările climatice. Defrișarea Amazonului a redus capacitatea solului de a reține umiditatea, iar acest lucru a făcut seceta mai acută, slăbind suplimentar rezistența pădurii la evenimente precum incendiile de vegetație.

Conștientizarea severității secetei din 2023 a crescut după ce peste 150 de delfini de râu au murit sufocați, în octombrie. Mii de oameni, care trăiesc în comunități îndepărtate și care circulă numai cu bărcile pe brațele deltei amazoniene, au rămas izolați. De asemenea, seceta a forțat oprirea uneia dintre cele mai mari hidrocentrale din Brazilia, provocând întreruperi de curent în Ecuador și Venezuela. Țările din regiune sunt foarte dependente de debitele râurilor pentru producția de energie electrică, iar seceta le-a forțat să apeleze la termocentrale alimentate cu păcură, ceea ce crește și mai mult emisiile de gaze cu efect de seră.

Deși acum este în desfășurare sezonul ploios, multe râuri rămân sub nivelurile normale pentru această perioadă a anului. Se așteaptă că seceta să se încheie abia peste câteva luni, atunci când fenomenul El Niño, care are o ciclicitate de șapte ani, va înceta, pe parcursul anului 2024.

Sursă: The NY Times

Foto: Aleksandr Vorobev | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday