Financial Times (FT) explică, pe baza datelor site-ului Indeed, specializat în căutarea locurilor de muncă, că în decembrie, în SUA, salariile au crescut cu +3,8%, după o scădere constantă în ultimii doi ani, de la un maxim de +9,5% la sfârșitul anului 2021.

Creșteri salariale, tot de +3,8%, s-au înregistrat și în Zona Euro, unde anterior a existat o scădere de la un vârf de +5,2% atins în 2022. În ceea ce privește situația din Marea Britanie, unde creșterea salariilor a fost mai puternică și mai persistentă, majorările au fost cu +6,6% peste cele înregistrate cu un an înainte, însă în scădere de la un vârf de +7,4% atins în iunie.

Astfel, s-a înregistrat o scăderea vitezei cu care cresc salariile, dar care este considerată benefică de factorii de decizie. Concret, FT explică faptul că este greu să scadă inflația în mod durabil, până la ținta dorită, în condițiile unor creșteri salariale prea rapide. De altfel, subliniază că o încetinire a creșterilor salariale înseamnă că acestea au depășit în sfârșit prețurile de consum. Imaginea de ansamblu a oferit “vești bune pentru lucrători și pentru cei care își caută un loc de muncă”, deoarece, deși a încetinit creșterea salariilor, acestea sunt în continuare peste inflație, contribuind la o “redresare” a nivelului de trai.

FT arată că inflația a scăzut puternic în toate economiile majore în ultimul an, cele mai recente date indicând o inflație de 3,4% în SUA, 2,9% în Zona Euro și 3,9% în Marea Britanie. În ciuda acestui fapt, presiunile asupra prețurilor sunt încă vizibile. 

Investitorii se așteaptă ca Rezerva Federală a SUA să înceapă să reducă dobânzile de referință încă din luna martie, dacă presiunile asupra prețurilor continuă să se atenueze, urmând ca apoi Banca Centrală Europeană să-i urmeze exemplul în luna următoare, iar Banca Angliei să facă prima mișcare în luna mai.

În ciuda acestor estimări, bancherii centrali au avertizat că vor avea nevoie de dovezi mult mai clare că inflația se află pe o traiectorie descendentă fermă, înainte de a-și relaxa poziția.

Indicatorul salarial al Indeed, care acoperă Franța, Germania, Irlanda, Italia, Olanda și Spania și ale cărui date au fost folosite de FT, a arătat că situația mai este încă instabilă la nivelul Zonei Euro, cu presiuni salariale puternice în țări precum Olanda și Germania, unde sectoarele cu salarii mici au avut dificultăți în recrutarea de personal.

De altfel, economiștii sunt de părere că drumul BCE spre rezolvarea situației va fi mai dificil din cauză că mulți angajați europeni sunt acoperiți de acorduri salariale sectoriale multianuale, care recuperează lent ritmul inflației, multe dintre ele urmând să fie renegociate în cursul anului 2024. 

Sursa: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday