Omenirea trebuie să abordeze riscurile provocate de inteligența artificială cu aceeași seriozitate cu care abordează criza climatică, iar în acest moment nu își mai poate permite să întârzie un răspuns, a avertizat Demis Hassabis, considerat printre cele mai importante personalități în ceea ce privește tehnologia AI. Hassabis a sugerat că trebuie create autorități internaționale de supraveghere și reglementare similare cu cele din domeniul protejării mediului.

Acesta a subliniat că inteligența artificială nu reprezintă un risc în prezent, dar va putea fi folosită în viitor inclusiv pentru crearea armelor biologice. “A fost nevoie de prea mult timp pentru ca comunitatea internațională să coordoneze un răspuns global eficient în privința încălzirii globale, iar acum trăim cu consecințele acestui fapt. Deși inteligența artificială poate fi și printre cele mai importante și benefice tehnologii inventate vreodată, nu ne putem permite să o tratăm cu aceeași întârziere”.

Hassabis spune că e nevoie de instituții similare cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), care să se asigure că statele lumii respectă anumite reguli în privința dezvoltării inteligenței artificiale. AIEA este un organism al ONU care supraveghează utilizarea sigură și pașnică a tehnologiei nucleare, în efortul de a preveni proliferarea armelor nucleare, inclusiv prin intermediul inspecțiilor.

Săptămâna trecută, Eric Schmidt, fostul director executiv al Google, și Mustafa Suleyman, co-fondatorul DeepMind, au solicitat crearea unui grup de experți în domeniul inteligenței artificiale de tipul IPCC. De exemplu, mai mulți oficiali guvernamentali britanici contactați de The Guardian consideră ONU ar trebui să se ocupe de crearea acestor organisme.

Hassabis consideră că inteligența artificială ar putea aduce “oportunități incredibile” în domenii precum medicina și știința, dar a recunoscut că se teme de dezvoltarea inteligenței artificiale generale (AGI), ce presupune exitența unui sistem capabil să învețe la un nivel uman sau superior celui uman, care ar putea fi dezvoltată în următorii ani și care ar putea scăpa de control. În luna mai, Hassabis a fost unul dintre semnatarii unei scrisori deschise în care avertiza că amenințarea extincției cauzate de AI ar trebui considerată un risc la scară largă, la fel ca pandemiile și războiul nuclear.

DeepMind reunește o echipă multidisciplinară de ingineri, oameni de știință și experți, ce dezvoltă împreună sisteme de inteligență artificială (AI) care să rezolve “probleme complicate”. În urmă cu trei ani, sistemul AI dezvoltat de DeepMind a generat un model de foarte mare precizie pentru modul în care proteinele se pliază, rezolvând o dilemă veche de 50 de ani a comunității științifice. Este vorba despre o descoperire ce ajută la înțelegerea rolului proteinelor în organism, dar și la controlul bolilor.

Sursa: The Guardian

Foto: Siarhei Yurchanka | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday