Manifestație pro-UE la Londra. Mii de persoane au mărșăluit sâmbătă prin centrul orașului, solicitând revenirea Marii Britanii în blocul comunitar și clasificând Brexitul drept “o mare greșeală”.

National Rejoin March a atras mii de oameni, care au mărșăluit pe Park Lane spre Piața Parlamentului, unde au ascultat discursuri pro UE și anti Brexit, fluturând steagul Uniunii Europene. În Piața Parlamentului au susținut cuvântări inclusiv fostul prim-ministru belgian Guy Verhofstadt și activista mediu Gina Miller. Grupuri de polițiști au supravegheat manifestația, în timp ce protestatarii au înmânat fluturași, iar mașinile care treceau au claxonat în semn de sprijin.

Protestatarii au ridicat pancarte cu mesaje prin care și-au exprimat nemulțumirea față de ieșirea țării din UE, precum “Drumul de reintegrare în UE începe aici” sau “Brexit a tras UK înapoi”. La protest au participat și cetățeni din alte state europene, care și-au exprimat solidaritatea față de reintegrarea UK în UE.

Marea Britanie a votat pentru părăsirea UE într-un referendum în iunie 2016, convocat de premierul de atunci, David Cameron.

Surse alternative: The Guardian, The Independent

Folosim cookies