Cele trei companii au format alianța “Hydrogen in Aviation (HIA)”, prin care vor face presiuni asupra guvernului britanic pentru investiții în industria hidrogenului și noi reglementări în sectorul aviației civile. Acest domeniu se află sub o presiune din ce în ce mai mare pentru a reduce volumul de combustibili fosili folosiți. În aceste condiții, liderii și-au asumat ca până în 2050 să ajungă la emisii nete zero, astfel că zborurile cu hidrogen sunt văzute ca una dintre principalele soluții. 

Tehnologia din spatele aeronavelor alimentate cu hidrogen este încă testată și explorată, iar reglementările și infrastructura vor trebui definitivate înainte ca acesta să fie folosit la scară largă: “Ar fi de neiertat dacă aceste avioane ar fi disponibile, gata de zbor, dar reglementările nu ar fi puse la punct”, a afirmat Johan Lundgren, director executiv al easyJet. Potrivit lui, aeronavele alimentate cu hidrogen au nevoie de 15 ani pentru a intra în serviciu, în timp ce reprezentanții Airbus au declarat că intenționează să introducă o astfel de aeronavă în 2035.

Provocările legate de acest combustibil includ asigurarea unei rezerve gata de folosire, produsă din surse regenerabile de energie, reproiectarea aeronavelor cu rezervoare mai mari și o nouă infrastructură în aeroporturi.

Surse alternative: Reuters, Bloomberg

Sursa foto: Scharfsinn86 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday