Cercetătorii de la Breakthrough Institute au ajuns la această concluzie după ce au analizat o serie de incendii de vegetație produse între 2003 și 2020. Pe baza datelor și observațiilor, au calculat probabilitatea ca incendiile să se transforme în unele “extreme”, care distrug peste 4.000 de hectare de vegetație zilnic, apoi au folosit modele computerizate pentru a determina în ce măsură schimbările climatice au crescut acest risc.

În demersul lor, oamenii de știință au ținut cont de precipitații, vânt și de umiditatea absolută și au avertizat că modificările acestor parametri ar putea crește și mai mult gradul de risc. Lucrarea a fost publicată în revista Nature.

Impactul schimbărilor climatice a variat de la un incendiu la altul. În condiții parțial uscate, încălzirea globală a făcut mult mai probabilă izbucnirea incendiilor extreme, pe când, în condiții foarte uscate, impactul a fost mai mic. Riscul izbucnirii incendiilor ar putea crește, în medie, cu 59% până la sfârșitul secolului în cazul unui scenariu “cu emisii reduse”, în care temperatura medie globală ar crește cu 1,6 grade peste nivelul dinainte de Revoluția Industrială.

Studiul vine după ce, în această vară, au avut loc incendii de vegetație care au ucis cel puțin 115 persoane în Hawaii și au forțat 200 de mii de persoane să își părăsească locuințele în Canada. De asemenea, Grecia se luptă cu ceea ce oficialii UE au numit cel mai mare incendiu de vegetație înregistrat vreodată în blocul comunitar, care a provocat moartea a cel puțin 20 de persoane.

Sursă: Barron’s

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday