Cantități imense de date biologice există deja în biobănci și centre de cercetare din întreaga țară, dar guvernul chinez va lansa un amplu “sondaj genetic național” pentru a colecta și mai multe informații, spun experții consultați de CNN. Cei peste 1,4 miliarde de locuitori pot reprezenta “o mină de aur” a geneticii, care ar putea ajuta la descoperirea unor tratamente mai bune pentru cancer, alte medicamente sau vaccinuri inovatoare. 

Autoritățile au investit miliarde de dolari în acest efort, iar în ultimii ani au înăsprit controalele privind accesul străinilor la aceste informații, spre deosebire de multe din națiunile occidentale care pun datele în comun sau le schimbă între ele. Unii experți au avertizat că acest comportament al guvernului chinez s-ar putea întoarce împotriva sa. Joy Y. Zhang, director al Centrului pentru Știință Globală și Justiție Epistemică, a declarat: “Guvernul chinez conștientizează potențialul comercial uriaș al acestui domeniu, însă pentru ca acesta să fie fructificat, China are nevoie de colaborare internațională. E ca și cum ai avea o mină de aur în fața ta, dar nu știi cum să extragi aurul”.

Abordarea autorităților chineze cu privire la resursele privind datele genetice umane este atât de strictă încât acestea “acordă practic acces exclusiv entităților chineze cu sediul în China, pentru efectua cercetări”, a mai spus Zhang. Miza este foarte mare, explică CNN, deoarece blocurile genetice care alcătuiesc corpul uman ar putea sta la baza unor descoperiri importante care ar ajuta în domenii de la sănătate și economie și până la apărare națională și biosecuritate. În ultimii ani, oamenii de știință și autoritățile chineze au subliniat modul în care materialul genetic ar putea fi util în studierea și tratarea bolilor, în dezvoltarea de produse farmaceutice și dispozitive medicale, precum și în înțelegerea mai bună a modului în care genele contribuie la longevitatea unei persoane, lucru foarte important în contextul crizei demografice din China, în care rata natalității scade iar forța de muncă îmbătrânește.

Joy Y. Zhang a mai arătat că natura dezorganizată și dispersată a bazelor de date existente în China reprezintă o provocare, una pe care guvernul încearcă acum să o abordeze, deoarece colectarea de probe biologice din țară este încă “foarte fragmentată” și se află într-un “stadiu embrionar”. Ea a afirmat că este dificil să se facă schimb de date chiar și la nivel național. În plus, multe instituții mai mici nu dispun de infrastructura adecvată pentru a conserva, identifica și stoca materialul genetic într-un mod care să îl facă “utilizabil în cercetarea științifică”.

Acum, guvernul Chinei încearcă să pună la un loc toate aceste baze de date prin norme care extind un set anterior de reglementări introduse în 2019. Una dintre cele mai importante evoluții include conturarea sondajului genetic național, care are ca scop centralizarea și standardizarea datelor existente, de la institute și centre de cercetare. Acesta se va repeta o dată la cinci ani, autoritățile provinciale urmând să compileze informațiile din regiunile lor și apoi să le transmită Ministerului Național al Științei.

Analiză Integrală la CNN

Foto: Sergunt | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday