Nu este clar dacă există o coordonare între guvernele celor mai mari țări europene, dar, persoane familiare cu situaţia au declarat pentru Reuters că acestea au acționat pentru a preveni extinderea protestelor împotriva schimbărilor climatice și sabotarea infrastructurii de aprovizionare cu hidrocarburi (petrol și gaze).

Aparent, autoritățile germane folosesc, la scară largă, măsuri precum reţinerea preventivă, înainte de formularea unei acuzaţii, pentru o perioadă de 30 de zile (măsură permisă de legislație). Potrivit unor date neraportate ale poliţiei, autorităţile au depistat şi combătut, numai în Berlin, peste 4.500 de incidente împotriva grupărilor “The Last Generation” și “Extinction Rebellion”. În luna mai, poliția din mai multe state a efectuat percheziții la locuințele a șapte lideri ai organizației “The Last Generation”.

Reuters transmite că procurorii din Bavaria ar urmări, în special, reprimarea grupării “The Last Generation”, împotriva căreia au deschis o anchetă care va stabili dacă aceasta va fi clasificată drept organizaţie infracțională. Ca parte a anchetei, procurorii bavarezi au interceptat telefoanele a șase dintre liderii acesteia, înainte de percheziții. După spusele autorităţilor, gruparea ar fi încercat să saboteze elemente de infrastructură critică.

De asemenea, legiuitorii din Franţa şi Marea Britanie invocă măsuri legale care sunt folosite adesea împotriva crimei organizate și a grupurilor extremiste pentru a asculta telefoane și a urmări activiștii, a constatat Reuters, pe baza unor conversații cu patru procurori, cu poliția din ambele țări și cu mai mulți protestatari. Recent, cele două ţări au adoptat noi legi de supraveghere și detenție. 

Guvernele Germaniei și Marii Britanii au declarat că răspunsul la proteste a avut ca scop prevenirea unor acțiuni infracționale dăunătoare. Guvernul francez a declarat anterior că statul trebuie să fie capabil să combată ceea ce numește “radicalizare”.

Drept răspuns, activiștii susţin că au apelat la “acțiuni directe” doar după eșecul altor strategii de protest. Totuşi, unele dintre mișcările activiștilor au inclus blocaje de pe marile autostrăzi din Marea Britanie şi Germania, care au provocat haos în trafic. Tot în Germania, activiştii au organizat proteste la instalațiile petroliere, care au întrerupt aprovizionarea. În Franța, sute de activişti şi zeci de poliţişti au fost răniţi, în urma unor ciocniri între forțele de ordine şi protestatari.

Reuters arată că nu a putut stabili cu exactitate dacă țările europene îşi coordonează politicile faţă de protestatari dincolo de cooperarea obişnuită dintre forțele de ordine. O sursă guvernamentală familiară cu subiectul a declarat pentru Reuters că serviciile de informații de pe întreg teritoriul european au cooperat pentru a monitoriza planurile și activitățile protestatarilor. De asemenea, ministerul de interne al Germaniei a spus că a organizat schimburi regulate de informații cu parteneri străini, fără a oferi însă detalii.

Analiză integrală la Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday