Conform experților consultați de Washington Post, cauza ar fi un “dom de căldură”, format deasupra Paraguayului, care se extinde gradual şi acaparează jumătatea de sud a continentului. Un “dom de căldură” este o zonă de presiune înaltă, care reține mase de aer cald, ca un capac. Astfel, jumătatea sudică, în special zona Munților Anzi, înregistrează temperaturi peste medie, în anumite regiuni stabilindu-se recorduri care depăşesc înregistrările ultimilor 20-30 de ani. 

Specialiştii explică că luna august în emisfera sudică este echivalentă cu luna februarie din emisfera nordică. Astfel, în mod normal, nu ar trebui să se stabilească temperaturi atât de ridicate, cu atât mai puţin caniculare. 

“America de Sud trăiește unul dintre cele mai extreme evenimente pe care lumea le-a văzut vreodată […] Acest eveniment rescrie toate cărțile meteo”, a scris pe reţelele de socializare Maximiliano Herrera, meteorolog.

Marţi, temperaturile au depășit 35 de grade Celsius în numeroase locuri, inclusiv la altitudini între 1.500 şi 4.500 de metri, la poalele munţilor Anzi. În unele cazuri, temperatura a depășit 38 de grade Celsius, după ce a sărit de la temperaturi cuprinse între -1 şi 4 grade Celsius, pe perioada dimineţii.

Cea mai ridicată temperatură a fost înregistrată în Chile, 38,7 grade Celsius, un record pentru luna august. În Buenos Aires, deşi media maximă a temperaturilor la 1 august este de 14 grade Celsius, temperaturile au depășit 30 de grade Celsius, adică aproape dublu peste medie.

Unele părți ale Braziliei au stabilit temperaturi record încă de la jumătatea lunii iulie, cu temperaturi peste 30 de grade Celsius. De asemenea, o altă perioadă de căldură neobișnuită a adus o serie de temperaturi record pentru luna iulie în Argentina, Bolivia, Paraguay și Uruguay. 

Temperaturile caniculare, anunţă meteorologii, vor atinge punctul maxim în următoarele câteva zile, cu zone mari de temperaturi extreme (între 35 şi 40 de grade), care sunt așteptate să dureze cel puțin până la sfârșitul săptămânii. De asemenea, transmit aceștia, căldura va persista pe toată perioada iernii.

Temperaturi de iarnă anormal de ridicate au fost observate, de asemenea, în Australia, Africa și în unele regiuni insulare. Potrivit oamenilor de știință, aceste zone de înaltă presiune caldă și persistentă au devenit mai probabile odată cu schimbările climatice.

Sursă: The Washington Post

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday