Rechizitoriul a fost anunțat de procurorul special, Jack Smith. După ce acesta a supus cazul atenției unui mare juriu, el a decis punerea sub acuzare a fostului președinte american pentru “conspirație pentru fraudarea Statelor Unite”, “conspirație pentru obstrucționarea unei proceduri oficiale”, “obstrucționarea și tentativă de a obstrucționa o a doua procedură oficială”, și “conspirație pentru încălcarea unor drepturi”.

Deși nu l-a acuzat pe Trump de instigare la răscoală (faptă pentru care a fost deja judecat de Congres și achitat), când a anunțat acuzațiile, Jack Smith a numit ceea ce s-a întâmplat pe 6 ianuarie 2021, “un atac fără precedent asupra democrației, alimentat de minciuni: minciuni ale inculpatului care a urmărit obstrucționarea unei funcții de bază a guvernului SUA și procesul națiunii de colectare, numărare și certificare a rezultatelor alegerilor prezidențiale”.

Procedura marelui juriu presupune prezentarea cazului de către procurori în fața unor jurați, în audieri secrete în care inculpatului nu îi este permis să se apere. Apoi marele juriu decide punerea sau nu sub acuzare, o decizie de care procuorul poate ține cont sau nu, dar care este de regulă urmată de procuratură. Dacă marele juriu decide punerea sub acuzare, așa cum este cazul lui Trump, abia după aceea urmează punerea formală sub acuzare, în fața unui judecător, și procesul propriu-zis.

Este al treilea proces penal în care Trump se va apăra, o a patra investigație fiind încă în desfășurare. Cel referitor la alegerile din 2020 are însă miza cea mai grea, în rechizitoriu arătându-se că, timp de peste două luni după alegerile din 2020, Trump “a răspândit minciuni conform cărora ar fi existat o fraudă determinantă a rezultatului alegerilor și că el ar fi câștigat de fapt. Aceste afirmații erau false, iar inculpatul știa că erau false, dar le-a repetat oricum și le-a răspândit pe scară largă”.

Potrivit rechizitoriului, alte șase persoane, apropiați ai lui Trump, vor fi judecați alături de acesta, pentru că ar fi făcut presiuni asupra unor oficiali să ignore votul popular și pentru că “au organizat liste frauduloase de alegători în Arizona, Georgia, Michigan, Nevada, New Mexico, Pennsylvania și Wisconsin”, cu bună știință pentru a comite o fraudă electorală.

Procurorii susțin că Trump și complicii săi au încercat, de asemenea, să folosească Departamentului de Justiție pentru a deschide “investigații frauduloase privind presupuse fraude electorale” și au încercat să-l înroleze pe vicepreședintele de atunci, Mike Pence, să-și folosească rolul ceremonial în afirmarea numărării voturilor electorale, în data de 6 ianuarie 2021, “pentru a altera în mod fraudulos rezultatele alegerilor”. Rechizitoriul susține, de asemenea, că Trump a făcut presiuni repetate asupra lui Pence să respingă sau să deturneze în mod fraudulos voturile electorilor din statele câștigate de Joe Biden.

Într-o evidență detaliată a faptelor, rechizitoriul susține că Trump a urmărit la televizor evenimentele de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021, și a ignorat cererile de a condamna fără echivoc violența.

Rechizitoriul arată clar că Pence este un martor cheie în acest caz, iar procurorii spun că vicepreședintele de atunci și-a luat “notițe extinse, în timpul evenimentelor”. Fostul vicepreședinte este acum unul dintre contracandidații lui Trump în alegerile primare, pentru nominalizarea candidatului republican la președinție, pentru 2024. După anunțarea rechizitoriului, Mike Pence a dat publicității o declarație în care arată că “oricine se pune pe el însuși deasupra Constituției nu ar trebui să fie niciodată președinte al Statelor Unite”.

Trump este citat joi, la ora locală 16:00, în fața unui judecător federal din Washington, D.C., unde va fi formal pus sub acuzare. Procurorul special Jack Smith a spus că biroul său va cere un proces rapid, dar nu este clar când va avea loc acesta.

Procesul de la News York, pentru infracțiuni privind finanțarea campaniei electorale va începe în martie, anul viitor, iar cel din Florida, unde Trump va fi judecat pentru păstrarea documentelor secrete, va începe în mai 2024. Cam în aceeași perioadă, Partidul Republican își va decide candidatul la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024, iar Donald Trump conduce detașat în acest moment în preferințele publicului republican, cu peste 54% din opțiuni.

Surse alternative: Reuters, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday