Un mercenar care a luat parte la tentativa de revoltă împotriva președintelui rus Vladimir Putin a dezvăluit că el și colegii săi de luptă “habar nu aveau” ce se întâmplă atunci când liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, le-a cerut mercenarilor săi să pornească spre Moscova.

Deși luptătorii Wagner fac declarații pentru presă rar, BBC a luat legătura cu un comandant adjunct care a descris, sub protecția anonimatului, situația din ziua revoltei. “Gleb” a dezvăluit că fusese implicat anterior în lupte în orașul Bakhmut, iar pe 23 iunie, în ziua rebeliunii Wagner, soldații au primit un apel de a se alătura unei coloane de luptători Wagner care părăseau Ucraina. Ordinul a venit de la un comandant Wagner, al cărui nume nu a fost făcut public din motive de securitate, dar care acționa la ordinele lui Prigojin și ale consiliului de comandă. Gleb a precizat că atât el, cât și soldații săi, nu au fost informați în legătură cu destinația coloanei, dar că a fost surprinși când au realizat că se îndepărtau de linia frontului.

Luptătorii Wagner nu au întâmpinat niciun fel de rezistență în timp ce treceau granița rusă în regiunea Rostov. “Nu am văzut niciun polițist de frontieră. Dar poliția rutieră ne-a salutat de-a lungul drumului” a declarat Gleb. De asemenea, canale de Telegram asociate cu Wagner au afirmat ulterior că polițiștii de frontieră de la punctul de control din Bugaevka au depus armele la sosirea luptătorilor lui Wagner.

Pe măsură ce se apropiau de Rostov pe Don, luptătorii au primit ordin să înconjoare toate clădirile forțelor de ordine din oraș și să ocupe aeroportul militar. Unității lui Gleb i s-a spus să preia controlul asupra birourilor regionale ale Serviciului Federal de Securitate (FSB). Pentru fiecare clădire, soldații acționau în mod similar: trimiteau drone care survolau clădirile pentru a verifica dacă existau persoane înăuntru. Nici în acest caz nu au întâmpinat rezistență, deoarece atât soldații, cât și persoanele din clădirile guvernamentale au căzut de acord “să se lase în pace unii pe ceilalți”.

În timp ce trupele Wagner avansau, Evgheni Prigojin se afla la sediul central al Districtului Militar Sudic al Armatei Ruse, unde participa la o ședință cu ministrul adjunct rus al Apărării, generalul-locotenent Yunus-bek Yevkurov, și cu șeful adjunct al Statului Major General, cărora le-a cerut să îi predea pe șeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, și pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu.

În primăvară, luptătorii Wagner au fost informați de către comandamentul superior că “oricine va vorbi cu presa va fi anulat (ucis)”. Potrivit declarațiilor făcute de Gleb pentru BBC, nimeni nu știa care era planul lui Prigojin, iar atât el, cât și soldații au “aflat ce se întâmpla de pe Telegram, la fel ca și restul”. În seara de 24 iunie, Gleb a fost contactat de unul dintre superiorii săi și i s-a spus, fără nicio explicație, că el și unitatea sa ar trebui să se întoarcă la baza din Luhansk. În timp ce întorceau, aceștia urmăreau știrile pe Telegram și au citit că Prigojin urma să fie trimis în Belarus, iar luptătorii Wаgner nu vor fi trași la răspundere pentru rolul lor în revoltă din cauza “meritelor lor de luptă”.

Sursa: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday