Africa de Sud. Vladimir Putin nu va participa la summitul BRICS. Țara ar fi fost obligată să îl aresteze pe președintele rus, împotriva căruia Curtea Penală Internațională a emis un mandat în acest sens.

Vestea a fost anunțată de purtătorul de cuvânt al preşedinţiei sud-africane, Vincent Magwenya, care a adăugat că, în schimb, Federația Rusă va fi reprezentată la summitul BRICS de Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. Conform oficialului, Vladimir Putin şi preşedintele sud-african au stabilit “de comun acord” că liderul rus nu va participa la summitul naţiunilor BRICS.

Africa de Sud s-a confruntat cu o dilemă în ceea ce priveşte găzduirea summitului deoarece, în calitate de membru al Curții Penale Internaționale (CPI), ar fi obligată să îl aresteze, dacă ar participa, pe Vladimir Putin, care este acuzat de crime de război din cauza deportării ilegale a copiilor ucraineni în Rusia. CPI a emis, în martie, mandatul de arestare pe numele preşedintelui rus.

La summit vor participa liderii Braziliei, Indiei, Chinei și Africii de Sud, a detaliat purtătorul de cuvânt.

BRICS va avea loc între 22 şi 24 august, la Johannesburg, şi are ca scop promovarea păcii, securității, dezvoltării și cooperării.

Surse alternative: Reuters, Bloomberg

Foto: Frédéric Legrand | Dreamstime

Folosim cookies