Marea Britanie găzduiește unele dintre cele mai bune universități din lume, iar studiul pentru o diplomă poate fi plin de satisfacții. Dar prea mulți tineri sunt atrași de un vis fals și ajung să facă un curs de proastă calitate, pe cheltuiala contribuabililor, care nu oferă perspectiva unui loc de muncă decent la final, a declarat premierul Rishi Sunak. 

Conform planului, miniștrii britanici vor cere autorității independente de reglementare, Office for Students (OfS), să limiteze numărul de locuri la cursurile care nu au “rezultate bune”.  Metoda de evaluare folosită pentru a determina nivelul rezultatelor va avea în vedere rata de abandon și numărul de studenți care se angajează în locuri echivalente cunoștințelor dobândite după absolvirea studiilor.

Ministrul Educației a explicat că se așteaptă ca măsura să determine acele universității care nu asigură cursuri de calitate să-și îmbunătățească performanțele, astfel încât tinerii să aibă șanse maxime de reușită în carieră și de rambursare a împrumutului pe care statul îl oferă.

De asemenea, a explicat că stabilirea limitelor îi va ajuta pe studenți să aleagă informat. Astfel, aceștia vor fi conștienți încă din momentul înscrierii că studiile pe care le urmează nu sunt de calitate, iar după absolvire șansele de a obține un loc de muncă bun sunt scăzute.

Ministrul Muncii, însă, a respins ideea, argumentând că aceasta va crea bariere suplimentare în locurile unde numărul posturilor este redus. De asemenea, secretarul de stat pentru Educație a declarat că măsura propusă de guvern reprezintă “un atac la adresa aspirațiilor tinerilor”.

BBC scrie, citând datele OfS, că aproape trei absolvenți din 10 nu se angajează în locuri de muncă de înaltă calificare sau nu își continuă studiile, la 15 luni după absolvire.

OfS poate deja să sancționeze acele universități care sunt sub standardele educaționale britanice, însă noile măsuri propuse de guvern ar permite autorității și să limiteze numărul de studenți pe care acestea îi pot avea.

Standardele actuale pentru universități sunt ca:

  • 80% dintre studenți să-și continue studiile;
  • 75% dintre studenți să-și finalizeze cursurile;
  • 60% dintre studenți să-și continue studiile sau să obțină alte rezultate pozitive în activitățile profesionale, în termen de 15 luni de la absolvire.

Propunerea guvernului a stârnit o serie de dispute politice între laburiști și conservatori. Cei din Partidul Conservator i-au acuzat pe cei din Partidul Laburist că au avut standarde educaționale scăzute, punând accent pe cantitate în locul cantității. De cealaltă parte, laburiștii spun că ideea pe care premierul Sunak și-o asumă a mai fost propusă de conservatori, dar a fost abandonată.

Cei care se opun proiectului argumentează că acesta nu va face altceva decât să reducă șansele tinerilor din medii defavorizate să își continue studiile, în condițiile în care Marea Britanie este statul din OCDE cu cele mai bune rezultate.

În 2018, guvernul condus de Theresa May a spus că este nevoie de acordarea unor sume mai mari pentru educație și reducerea taxelor de școlarizare. Guvernul a spus acum și că va reduce taxele de școlarizare pe care universitățile le pot percepe, de la 9.250 de lire sterline la 5.760 de lire sterline. 

Sursa: BBC

Foto: Enrico Della Pietra Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday