Statele NATO au anunțat, în comunicatul dat după prima zi a summitului de la Vilnius, că Ucraina va putea deveni membră a Alianței “când aliații sunt de acord și sunt îndeplinite condițiile (…) Susținem pe deplin dreptul Ucrainei de a-și alege propriile aranjamente de securitate. Viitorul Ucrainei este în NATO. Reafirmă angajamentul pe care l-am luat la summitul din 2008 de la București. Recunoaștem că drumul Ucrainei către integrarea euro-atlantică deplină a depășit necesitatea planului de acțiune”. Acest lucru a fost explicat și de Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, la conferința dinaintea publicării comunicatului.

Cei 31 de șefi de stat și de guvern recunosc necesitatea unui parcurs mai rapid, însă nu au stabilit și un interval de timp. Kievul a acceptat că nu se poate alătura NATO câtă vreme are un război în desfășurare pe teritoriul său, o condiție clară a NATO, însă insistă să fie primită cât mai repede după terminarea conflictului armat.

NATO mai arată că Ucraina a devenit din ce în ce mai interoperabilă și integrată politici cu Alianța și că a făcut progrese în ceea ce privește marile reforme la nivel de stat. Președintele ucrainean urmează să se întâlnească, miercuri, cu Secretarul General al NATO la ședința inaugurală a Consiliului NATO-Ucraina.

Comunicatului a apărut în presă înainte de a fi făcut public – informația le-a fost dezvăluită jurnaliștilor de la Financial Times de persoane care au avut acces la un draft. Volodimir Zelenski a criticat puternic textul, spunând că este “absurd să nu se stabilească nici un interval de timp nici pentru invitația de aderare, nici pentru aderarea efectivă”.

Anterior, președintele american a semnalat sprijinul pentru “textul de compromis”, în timpul unui conferințe cu Secretarul General al NATO. Concret, Joe Biden a declarat: “Suntem de acord asupra limbajului pe care l-am propus și pe care l-ați propus în ceea ce privește viitorul Ucrainei, care va putea adera la NATO”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a afirmat că orice accelerare a procesului de aderare a Ucrainei ar avea un potențial foarte periculos pentru securitatea europeană: “Acest lucru implică o mulțime de riscuri și oamenii care vor lua această decizie ar trebui să recunoască asta”.

Surse alternative: BBC, Comunicatul NATO, Financial Times

Foto: Palinchak | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday