În contextul în care temperaturile sunt în continuă creștere, oamenii de știință și grupurile de mediu fac presiuni din ce în ce mai mari asupra ONU pentru a obliga armatele să-și declare emisiile de carbon și să pună capăt acestei excepții de la regulă ce vizează sectorul militar. Reuters explică faptul că armatele se află printre cei mai mari consumatori de combustibil din lume, reprezentând 5,5% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, potrivit unei estimări din 2022 a experților internaționali.

Cu toate acestea, armatele țărilor nu sunt obligate, prin acordurile internaționale cu privire la climă, să raporteze sau să își reducă emisiile de carbon, iar datele publicate de unele forțe armate sunt, în cel mai bun caz, nesigure sau incomplete. Acest lucru se datorează faptului că emisiile de carbon care provin de la zborul avioanelor militare, de la navigația navelor și de la exercițiile de antrenament au fost excluse din Protocolul de la Kyoto din 1997 cu privire la reducerea gazelor cu efect de seră și au fost excluse din nou de acordul de la Paris din 2015 pe motiv că datele privind consumul de energie al armatelor ar putea afecta securitatea națională.

Reuters arată că, acum, mai multe grupuri de mediu, dar și academicieni de la diferite universități fac presiuni pentru o raportare mai cuprinzătoare și mai transparentă a emisiilor militare, folosindu-se de analize de specialitate. De exemplu, nu este o coincidență faptul că în primele cinci luni ale anului 2023 au fost publicate cel puțin 17 lucrări de specialitate, de trei ori mai multe decât în tot anul 2022 și mai multe decât în cei nouă ani anteriori la un loc, arată Reuters.

Contabilizarea emisiilor activităților militar ar fi, potrivit grupurilor de mediu, extrem de relevantă în cadrul summitului COP 28 privind clima, care va începe pe 30 noiembrie și va avea loc în Emiratele Arabe Unite. În cadrul acestuia, va fi analizat inclusiv stadiul de îndeplinire a obiectivelor climatice stabilite la Paris în 2015.

Totuși, reprezentanți ai ONU au precizat că în acest moment nu există planuri concrete de modificare a regulilor privind contabilizarea emisiilor militare, dar că această problemă ar putea fi discutată la summiturile viitoare, inclusiv la COP 28. Cu toate acestea, există semne că unele forțe armate se pregătesc pentru schimbări în ceea ce privește cerințele de raportare ale emisiilor în anii următori, în timp ce altele fac eforturi pentru a-și reduce impactul asupra climei. 

De exemplu, NATO a declarat pentru Reuters că a creat o metodologie pentru ca membrii săi să raporteze emisiile militare. De asemenea, tări precum Noua Zeelandă analizează posibilitatea de a adăuga domenii excluse anterior, cum ar fi emisiile provenite din operațiunile din străinătate, în timp ce Marea Britanie și Germania caută doar “să abordeze zonele gri în raportările lor”. Un oficial al Ministerului german al Apărării a argumentat: “Nu am vrea ca toată lumea să știe cât de mult combustibil folosim în aceste misiuni – cât de departe zburăm, cât de departe mergem cu mașina și care sunt modelele noastre de exerciții”.

Analiză Integrală Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday