Compania americană de tehnologie Extreme Networks a declarat anul trecut că și-a suspendat toate activitățile comerciale în Rusia, în semn de solidaritate cu Ucraina. Totuși, jurnaliștii agenției Reuters au descoperit că managerul companiei listate la bursă, Serghei Gusakov, a continuat să facă afaceri în Federația Rusă. 

În aprilie 2022, pe vremea când încă era manager la Extreme Networks, Gusakov și-a înființat propria companie (Vektor-T) pentru a vinde clienților ruși echipamente IT fabricate de către o firmă-concurentă pentru Extreme. Informațiile au fost obținute de jurnaliști de la două persoane familiarizate cu subiectul și din registrele vamale rusești. 

Potrivit surselor Reuters, echipamentele vândute în Rusia au fost asamblate în China și conțin microprocesoare de fabricație americană. Sancțiunile comerciale impuse de guvernul american au fost astfel ocolite, prin vânzarea unor produse chineze, dar care au în ele componente americane. 

Contactat de agenția de presă, Serghei Gusakov a răspuns că dezvăluirile sunt “invenții”. El este în centrul unei anchete interne a companiei Extreme Networks, care nu a comentat activitatea firmei Vektor-T.

Anul trecut, înainte de declanșarea războiului din Ucraina, Reuters a dezvăluit că Extreme a furnizat echipamente IT unei companii militare rusești care produce rachetele sistemului de apărare aeriană S-400, una din cele mai sofisticate arme a Armatei Ruse. La momentul respectiv, compania rusească era pe lista entităților sancționate de guvernul american. Extreme a confirmat dezvăluirile în octombrie 2022 și a informat că va implementa controale mai bune la export.

La început de aprilie 2022, Extreme Networks și-a reorganizat biroul regional prin relocarea lui Gusakov și a câtorva membri ai personalului din Moscova în Kazahstan. Pe 13 aprilie 2022, Gusakov a co-fondat Vektor-T în orașul rus Oriol, potrivit unor registre corporative rusești. Vektor-T dezvoltă și produce o gamă de echipamente de rețea de calculatoare pentru piața rusă și a înregistrat venituri de aproximativ un milion de dolari anul trecut.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday