Franţa. Proteste violente în suburbiile Parisului, după ce un adolescent a fost împuşcat mortal de poliție în timpul unui control de rutină. Polițistul a fost reținut, dar mulțimea a atacat o secție de poliție cu artificii și a incendiat mașinile acesteia.

Marți noaptea, grupuri de tineri s-au ciocnit cu forțele de ordine în faţa secției de poliţie din suburbia pariziană Nanterre, trăgând serii de petarde și artificii și incendiind autospecialele de poliție, în timp ce jandarmeria a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a-i dispersa. Nouă persoane au fost arestate.

Incidentele au survenit după ce pe rețelele de socializare s-a viralizat un filmuleț în care un tânăr de 17 ani este împușcat de doi ofițeri de poliție. Acesta fusese oprit pentru un control de rutină, iar în în clip se vede cum unul dintre ofițeri se apleacă pe geamul dinspre șofer, înainte ca vehiculul să se îndepărteze. 

Polițiștii deschid focul, iar mașina poate fi văzută ulterior izbindu-se de un stâlp din apropiere. Parchetul din Paris a transmis că poliţistul a fost reținut sub suspiciunea de omor prin imprudență. 

Ulterior protestele s-au extins în mai multe suburbii ale Parisului, iar primăria din Yvelines a fost incendiată. Incidentele dintre polițiști și localnici în suburbiile pariziene nu sunt tocmai o noutate, la intervale de câțiva ani, astfel de evenimente degenerând în ample răscoale și confruntări care se întind pe mai multe zile.

Sursă: Sky News

Folosim cookies