O serie de startup-uri oferă stocarea energiei de la baterii vechi de vehicule electrice pentru ca acesta să fie folosită în regim “second-life” în alte domenii. Însă crearea unei industrii viabile preconizate de producătorii de automobile, cum ar fi Nissan, ar însemna lupta cu concurența făcută de cei ce reciclează sau recondiționează bateriile.

“Presupunerea că bateriile pentru vehicule electrice vor dura doar de la opt la zece ani, iar apoi proprietarii le vor schimba pur și simplu, nu este adevărată. Va fi complicat să facem <<second-life>> să funcționeze”, a declarat Hans Eric Melin, fondatorul companiei de consultanță Circular Energy Storage (CES), care urmărește volumele și prețurile bateriilor.

Deși este o soluție posibilă pentru autobuze, camioane și alte vehicule comerciale, va fi nevoie de mai mult timp pentru ca bateriile de la autoturisme să fie reutilizate la scară largă. Ideea de stocare a energiei în regim “second-life” este, în teorie, simplă, explică Reuters. Pe măsură ce capacitatea bateriilor de vehicule electrice scade sub 80%-85% după ani de utilizare, acestea vor fi reutilizate pentru a alimenta clădiri sau chiar pentru a echilibra rețelele energetice locale și naționale.

Investitorii care cred în economia circulară, în care produsele și materialele sunt reparate și reutilizate, au oferit finanțări în valoare de aproximativ un miliard de dolari pentru aproape 50 de startup-uri la nivel global, potrivit calculelor Reuters. De asemenea, producătorii de automobile, de la Mercedes la Nissan, desfășoară propriile operațiuni “second-life”.

Problema este lipsa bateriilor vechi de pe vehicule electrice, care nu dă semne că se va atenua. Vârsta medie a mașinilor cu combustibili fosili aflate în circulație a ajuns la un record de 12,5 ani în SUA, potrivit S&P Global Mobility, iar acest lucru sugerează că multe vehicule electrice vor rămâne pe șosea în anii următori, chiar dacă bateriile lor sunt epuizate.

Întrucât vehiculele electrice construite în urmă cu un deceniu rămân în uz, Elmar Zimmerling, director de dezvoltare a afacerilor pentru sectorul auto la compania germană Fenecon, a declarat că, în prezent, “este ca și cum nu ar exista o piață pentru baterii second-life”, deși el preconizează un val de baterii în următorii cinci ani.

Concurența din partea companiilor care folosesc bateriile pentru a alimenta orice altceva, cum ar fi mașinile pe combustibili fosili sau bărci, a dus prețurile bateriilor la 235 de dolari pe kilowatt/oră.  Pachetul de pe bateriile Tesla Model 3 a ajuns să coste pe piața second-hand peste 17 mii de euro. Reciclarea reprezintă o altă formă de concurență, subliniază Reuters, deși necesită mai multă energie și, prin urmare, emisii mai mari de dioxid de carbon. Însă cererea de materiale pentru celule de baterii rămâne ridicată.

Cererea de baterii uzate pentru stocare va crește probabil pe măsură ce energia intermitentă capătă un rol mai important, conchide agenția de presă în analiză.

Sursă: Reuters

Foto: Erchog | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday