Ministerul Mediului și agenția meteorologică spaniolă estimează că temperaturile se vor menține peste medie și pe timpul verii, în special în jumătatea de est a țării și pe insule. Spania a înregistrat temperaturi record în această primăvară, cele mai mari de la începutul monitorizării temperaturilor, în 1961.

În întreaga Spanie continentală, cu excepția arhipelagurilor Baleare și Canare,  temperaturile între 1 martie și 1 iunie au fost în medie de 14,2 grade Celsius,  cu 1,8 grade mai mari decât media pentru perioada de referință cuprinsă între 1991 și 2020 și cu 0,3 grade mai caldă decât recordul înregistrat în 1997. În provincia sudică Cordoba au fost înregistrate temperaturi de 38,8 grade Celsius,un nou record pentru luna aprilie. 

Spania, care încă se confruntă cu seceta prelungită, a avut parte de cu o primăvară aproape fără precipitații până la jumătatea lunii mai. Din această cauză, recoltele au fost afectate, în special cele de măsline. Spania este principalul producător și exportator de fructe și legume proaspete din Europa, iar uleiul de măsline spaniol reprezintă aproximativ jumătate din producția mondială. În aprilie, țara a solicitat fonduri de urgență de la Uniunea Europeană din cauza situației din terenurilor agricole.

Agenția meteorologică AEMET estimează că sunt șanse de până la 70% ca această vară să fie una dintre cele mai calde din ultimele trei decenii, deși există, de asemenea, o probabilitate de 40% până la 50% ca aceasta să înregistreze ploi torențiale. În 2022. Spania a înregistrat cel mai călduros an din istorie. Țara a fost lovită de trei valuri de căldură în timpul verii care au însumat 41 de zile, cele mai multe din toate timpurile.

Surse alternative: Reuters, AP News

Sursa foto: Whpics | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday