Sky News a întocmit o investigație asupra fenomenului furtului de ceasuri, care a luat amploare în Marea Britanie, după pandemie. Potrivit datelor Watchfinder.co.uk, dacă în 2015, 6.700 de ceasuri au fost furate în Anglia și Țara Galilor, numărul a depășit 11 mii anul trecut, iar jumătate dintre acestea au fost sustrase doar în Londra. Concret, numărul ceasurilor furate și vândute pe piața neagră din UK s-a dublat în ultimii șapte ani. În timpul pandemiei s-au produs mai puține ceasuri de lux, astfel că valoarea lor a crescut considerabil.

Paul Thorpe, fost comerciant legal de ceasuri în Londra, s-a retras din activitate după ce magazinul său a fost jefuit de trei ori. El a afirmat că vânzarea pe piața neagră a devenit mai profitabilă decât traficul de droguri și că hoții pot câștiga într-o săptămână “mai mulți bani decât majoritatea oamenilor obișnuiți într-o viață. Este o industrie în sine. Și cred că, în multe zone, a depășit de fapt traficul de droguri în topul activităților infracționale preferate de grupările criminale”.

Thorpe spune că hoții de ceasuri riscă mai puțin să fie prinși sau să iasă în evidență, decât traficanții de droguri: “Nu poți urca într-un avion cu un kilogram de cocaină, dar poți urca cu ceasuri furate în valoare de un milion de lire sterline și mă îndoiesc că asta va atrage atenția cuiva”. El a mai explicat că hoții acționează în zonele bogate ale orașelor, cu ajutorul unor observatori care așteaptă în fața barurilor, restaurantelor de lux sau a magazinelor. Observatorii sunt cei care aleg victimele, care sunt apoi urmărite până în fața casei sau în zone mai retrase. Uneori, observatorii lucrează ca ospătari sau șoferi, aleg victimele și le transmit hoților semnalmentele. 

Ceasurile s-au scumpit considerabil de la începutul pandemiei, deoarece cererea este mult mai mare. Proprietarul unui magazin de ceasuri din Londra explică faptul că are în stoc un Rolex Daytona care se vinde pentru 275 de mii de lire sterline, față de 200 de mii de lire valoarea de anul trecut, iar un alt ceas, care costa 100 de mii de lire sterline înainte de pandemie, valorează acum 185 de mii.

“Nu au fost produse multe ceasuri de lux în timpul pandemiei, așa că valoarea lor a crescut masiv”, a spus el. “Din păcate, acest lucru atrage acum atenție nedorită, astfel că persoanele care poartă aceste ceasuri sunt vizate”. Sky News scrie că unii proprietari sunt atât de speriați încât angajează gărzi de corp și echipe de securitate private.

Sursă: Sky News

Sursă Foto: Radub85 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday