Fotbal. Lionel Messi pleacă de la PSG. Antrenorul Christophe Galtier confirmă că argentinianul va juca sâmbătă ultimul său meci pentru echipă.

Christophe Galtier, antrenorul lui PSG, a declarat pentru reporteri: “Am avut privilegiul de a-l antrena pe cel mai bun jucător din istoria fotbalului. Meciul de sâmbătă va fi ultimul său meci pe Parc de Princes (stadionul PSG), și sper că va avea parte de o primire călduroasă pe stadion”.

Jucătorul argentinian a marcat 32 de goluri în 74 de meciuri în toate competițiile pentru PSG, și a dat 35 de pase de gol. Dintre acestea, 21 de goluri și 20 de pase au fost reușite în acest sezon. Messi s-a transferat la PSG de la Barcelona în 2021, cu un contract pe doi ani. În acest an, el a fost o parte importantă a echipei, mereu disponibil. Nu cred că criticile sau comentariile sunt justificate. A fost întotdeauna acolo pentru echipă. A fost un mare privilegiu să îl însoțesc pe tot parcursul sezonului”, a declarat Galtier.

Viitorul lui Messi la PSG a fost subiectul multor speculații în ultima vreme, însă nu au existat confirmări că într-adevăr, jucătorul argentinian va părăsi echipa. Presa de specialitate scrie că acesta s-ar putea transfera chiar la o echipă din Arabia Saudită, așa cum a făcut Cristiano Ronaldo, sau din SUA, însă nu există informații confirmate în acest sens. 

Surse: Sky Sports, ESPN

Sursă Foto: Marco Canoniero | Dreamstime.com

Folosim cookies