Biologii spun că balena din specia Beluga s-a deplasat încet, timp de trei ani, în apropierea Coastei norvegiene, însă în ultimele luni mișcarea sa s-a accelerat brusc, ajungând în apele Suediei. 

Experții nu au găsit încă o explicație exactă pentru care balena și-ar fi putut schimba viteza de deplasare, însă au luat în calcul nevoia de a interacționa cu alte balene, fiind o specie sociabilă sau de a-și găsi un partener. 

Sebastian Strand, un biolog marin la organizația OneWhale, a explicat că balena, despre care se crede că are 13-14 ani, este “la o vârstă la care hormonii săi sunt foarte activi” și că, cea mai apropiată populație de beluga din zonă se află în arhipelagul Svalbard, care se află la jumătatea distanței dintre coasta de nord a Norvegiei și polul nord. De asemenea, se crede că balena nu a mai văzut nicio altă balenă din specia sa de când a ajuns în Norvegia, în aprilie 2019.

Aceasta a apărut pentru prima dată în regiunea Finnmark, în nordul Norvegiei, în 2019, fiind echipată cu un ham marcat Echipament St Petersburg, pe care putea fi montată o cameră video. Biologii marini de la Direcția Norvegiană de Pescuit i-au îndepărtat atunci hamul și au botezat-o Hvaldimir, un joc de cuvinte cu balena în limba norvegiană, hval, și o aluzie la presupusa sa asociere cu Rusia. Aceștia au spus atunci că este posibil ca balena să fi fost antrenată de marina rusă, deoarece părea să fie obișnuită cu oamenii.

Moscova nu a emis niciodată o reacție oficială la speculațiile norvegiene, conform cărora balena ar fi putut fi uni un “spion rus”. Totuși, The Guardian scrie că Marea Barents, la care au ieșire atât Rusia cât și Norvegia, este o zonă geopolitică strategică, în care sunt monitorizate mișcările submarinelor occidentale și rusești. Este, de asemenea, poarta de acces la ruta maritimă nordică, care scurtează călătoriile între oceanele Atlantic și Pacific.

Deși biologii estimează că sănătatea balenei era foarte bună, aceștia s-au declarat îngrijorați de capacitatea sa de a găsi hrană în Suedia. Spun că au observat deja o oarecare pierdere în greutate. Balenele Beluga, care pot ajunge la o dimensiune de aproximativ șase metri și trăiesc între 40 și 60 de ani, locuiesc în general în apele înghețate din jurul Groenlandei, nordul Norvegiei și Rusia.

Sursă: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday