Sancțiunile Occidentului au dus la înghețarea de active rusești în valoare de 196,6 miliarde de euro, din care 180 de miliarde de euro reprezintă active ale Băncii Centrale Rusești, explică Financial Times. Acești bani se află în prezent în posesia Euroclear, cea mai mare casă de decontare din lume. 

Miercuri, oficiali din statele membre UE împreună cu Comisia Europeană s-au întâlnit pentru a discuta opțiunile de transfer ale profiturilor generate de Euroclear Ucrainei, pentru a acopere unele dintre cheltuielile de război. Activele rusești generează numerar care este reinvestit de Euroclear, iar profiturile obținute sunt cele pe care oficialii UE își propun să le redirecționeze către Ucraina.

O astfel de măsură nu ar însemna exproprierea activelor în sine, scrie Financial Times, ci o intensificare a presiunii financiare a Occidentului asupra Rusiei. Unii oficiali sunt de părere că acest principiu ar putea fi aplicat unei game mai largi de active rusești înghețate. Experții au avertizat că implicațiile juridice trebuie încă analizate, iar o astfel de măsură ar avea probabil nevoie de un sprijin internațional mai larg, deoarece ar putea afecta piețele financiare, în contextul în care Euroclear este o instituție care se confruntă cu procese intentate de Rusia, menite să o forțeze să predea sumele. În martie, casa de decontare declarase că nu va distribui “niciun profit generat din sancțiunile rusești până când situația nu se va clarifica”.

Sursa: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday