Uniunea Europeană propune creșterea treptată a ponderii combustibililor sustenabili în sectorul aviației civile, până la 70% în 2050.

Propunerea vizează creșterea cererii și a ofertei de carburanți durabili (SAF), cu emisii de carbon zero sau mai mici decât cele ale kerosenului. Momentan, SAF se produc în cantități mici și sunt mai scumpi decât combustibilul tradițional, notează Reuters.

Conform acordului agreat de negociatorii Parlamentului European și cei ai statelor membre UE, furnizorii de carburanți trebuie să se asigure că 2% din combustibilul pus la dispoziție pe aeroporturile din UE este SAF în 2025. Procentul va fi de 6% în 2030, de 20% în 2035 și de 70% până în 2050.

De asemenea, din 2030, 1,2% din carburanți trebuie să fie carburanți sintetici, ajungând la 35% până în 2050. Aceștia din urmă sunt produși cu ajutorul emisiilor de CO2 captate. Pentru ca acordul să fie transpus în lege, el trebuie să primească votul formal al Parlamentului European și al celor 27 de state membre.

Biocombustibilii pot fi luați în considerare în vederea atingerii principalelor obiective SAF, dacă respectă criteriile de durabilitate ale UE. De asemenea, hidrogenul cu emisii reduse de dioxid de carbon produs din energie nucleară este eligibil, ceea ce reprezintă un avantaj pentru țări precum Franța.

Sursă: Reuters

Folosim cookies