Timiș. Accident între un microbuz și două mașini pe Centura Giarmata Vii. Din cele 11 persoane implicate, nouă au fost rănite, iar o persoană este încarcerată.

Potrivit DSU, accidentul s-a produs în jurul orei 17:13, pe Centura Giarmata Vii.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și trei ambulanțe SMURD. În sprijin intervin și trei ambulanțe SAJ.

În accident au fost implicate două autoturisme și un microbuz, cu un total de 11 persoane. Au rezultat nouă victime, dintre care o persoană a rămas încarcerată.

Misiunea este în dinamică.

Folosim cookies