Prin “iminenta” contraofensivă de primăvară, Ucraina va încerca să-și elibereze teritoriile de sub ocupația militarilor ruși, cel mai probabil în estul și sudul țării. Din rațiuni operaționale, niciun plan concret nu a fost anunțat de liderii de la Kiev, arată Politico în analiză. În public, Joe Biden și echipa sa au anunțat că vor sprijini Kievul “atât timp cât este nevoie”. În privat, se pregătesc de critici, în cazul în care contraofensiva nu-și va îndeplini obiectivele. Tabăra radicală va reproșa, probabil, că militarii ucraineni nu au primit rachete cu rază lungă de acțiune și avioane de luptă. Cealaltă tabără va susține că trupele lui Zelenski nu au avut forța necesară pentru a-i scoate pe ruși din teritoriile lor.

Aliații Statelor Unite, în special cei din Europa, ar putea considera că negocierile de pace între Ucraina și Rusia sunt o opțiune mai atractivă: “Sprijinul public european poate scădea în timp, pe măsură ce costurile energetice și economice rămân ridicate. O astfel de fracturare va afecta sprijinul poporului american și al Congresului pentru Administrația Biden”, afirmă Clementine Starling, director al think tank-ulu Atlantic Council din Washington, D.C.

În interiorul Administrației Prezidențiale americane, oficialii fac tot posibilul pentru ca eforturile de război să reușească: “Am îndeplinit aproape tot ce ne-a cerut Ucraina pentru a pregăti contraofensiva”, a declarat un reprezentant sub protecția anonimatului. Aceste preocupări au fost identificate și în documentele secrete scurse pe internet de militarul american Jack Teixeira. Într-o evaluare americană din februarie, se arăta că Armata Ucraineană nu-și va îndeplini obiectivele prin contraofensiva de primăvară. “În evaluările mai actuale, Ucraina ar putea face progrese în sud și în est, dar nu va putea repeta succesul din anul trecut”, mai scrie Politico.

Alți doi oficiali americani au declarat pentru publicația europeană că sunt sceptici cu privire la planul Ucrainei de a rupe legăturile terestre între Rusia și Peninsula Crimeea. O victorie în fața militarilor ruși, care și-au fortificat pozițiile în zonă, ar fi prea dificil de obținut, spun ei, astfel că ucrainenii s-ar putea limita la ruperea lanțurilor de aprovizionare.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, susține că trupele sale n-au fost înarmate corespunzător și că până când acest lucru nu se va întâmpla, nu va putea începe nici contraofensiva. Oficialii americani de rang înalt spun că Zelenski și apropiații săi sunt dispuși să ia în considerare ajustarea obiectivelor militare la unele mai modeste.

În acest context, mai mulți lideri europeni l-ar putea împinge pe Volodimir Zelenski să pună capăt luptei. Biden și consilierii săi au subliniat public faptul că președintele ucrainean ar trebui să înceapă tratativele de pace numai când va considera că este momentul. Dar la un moment dat, s-ar putea ca Statele Unite să-și diminueze ajutorul oferit Ucrainei, mai ales că acum Camera Reprezentanților este controlată de către republicani, rivalii politici ai președintelui Biden.

Analiza integrală pe Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday