Declarația oficialului chinez a fost făcută în cadrul unei emisiuni, la televiziune franceză. Acesta a fost întrebat dacă este de părere că Peninsula Crimeea, care a fost anexată de Rusia în 2014, face parte din teritoriul Ucrainei.

Lu Shaye a răspuns că “aceste țări din fosta Uniune Sovietică nu au un statut real, așa cum spunem noi, în conformitate cu dreptul internațional, deoarece nu există niciun acord internațional care să concretizeze statutul lor de țară suverană”. Acesta a adăugat că, din punct de vedere istoric, Crimeea aparține Rusiei, fiind oferită Ucrainei de fostul lider Nikita Hrușciov. 

Deși remarca diplomatului chinez a fost îndreptată în mod special către Ucraina, WSJ scrie că, urmărind același raționament, nici Rusia, care a făcut de asemenea parte din URSS, nu ar avea suveranitate. 

Totuși, după destrămarea URSS în 1991, statele ex-sovietice și-au recunoscut reciproc suveranitatea, devenind membre ale anumitor organizații internaționale, precum ONU sau de securitate, precum NATO, în cazul statelor baltice.

De altfel, China a recunoscut, în 1994, Memorandumul de la Budapesta, prin care se stabileau, printre altele, independența, suveranitatea și existența Ucrainei și prin care Kievul era de acord să predea Rusiei armele nucleare care se aflau pe teritoriul său.

La scurt timp după comentariile diplomatului rus, Letonia, Estonia și Lituania au informat că vor convoca oficialii chinezi aflați în statele lor pentru discuții suplimentare. De altfel, ministrul francez de Externe a informat că așteaptă o poziție din partea Beijingului, care trebuie să clarifice dacă poziția ambasadorului reprezintă poziția statului.

Un purtător de cuvânt al Ministerul francez de Externe a subliniat faptul că statul său nu împărtășește viziunea diplomatului chinez și că susține independența și suveranitatea statelor foste sovietice. De asemenea, a reiterat opinia conform căreia, anexarea Crimeei de către Rusia, din 2014, este ilegală. 

Declarațiile vin la scurt timp după ce președintele Franței, Emmanuel Macron, și alți oficiali europeni au vizitat China, declarând că observă direcții unde poate exista o colaborare cu Beijingul. Ministrul de Externe al Lituaniei, însă, a spus că remarcile ambasadorului chinez din Franța demonstrează de ce anumite state nu au încredere în capacitatea Chinei de a conduce discuții de pace precum cele dintre Ucraina și Rusia.

Macron a declarat, la întoarcerea din China, că Europa nu ar trebuie să se lase atrasă în conflictul dintre SUA și China privind Taiwan, ceea ce a stârnit un val de critici la adresa sa.

Surse: WSJ și Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday