Președintele Alexandr Lukașenko a mai precizat, în cadrul discuțiilor de la Minsk cu ministrul Serghei Șoigu, că a discutat anterior și cu președintele Vladimir Putin, care ar fi de acord că astfel de “garanții de securitate” sunt necesare și trebuie formalizate. 

În general, în cadrul discuțiilor cu președintele Putin, am înțeles că, în cazul unei agresiuni împotriva Belarus, Federația Rusă va proteja țara vecină ca pe propriul său teritoriu. Acestea sunt genul de garanții de securitate de care avem nevoie”, a declarat Alexandr Lukașenko, citat de agenția de presă de stat, Belta. Belarus, care găzduiește în prezent un număr important de trupe și echipamente militare rusești (inclusiv armament și aeronave), a permis Armatei Rusiei să lanseze atacuri de pe teritoriul său asupra Ucrainei, inclusiv asupra Kievului, în primele zile ale războiului. 

În ultimele luni, experții militari și de politică externă au remarcat o prezență sporită a unor oficiali ruși de rang înalt la Minsk și desfășurarea mai multor exerciții militare pe teritoriul bielorus, fapt ce a stârnit speculații privind o potențială intervenție a Belarus în războiul din Ucraina, de partea Rusiei. Lukașenko a negat acest lucru.

La sfârșitul lunii martie, Vladimir Putin a declarat că a încheiat un acord cu omologul său bielorus privind stocarea de arme nucleare pe teritoriul țării vecine. În urmă cu o săptămână, Rusia a anunțat că își va plasa armele nucleare tactice aproape de granița Belarus cu țările membre NATO.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday