Constanța. Intervenție a pompierilor, în urma unui apel ce a anunțat o explozie la șantierul naval din Midia. Din primele date, sunt trei persoane rănite, cu arsuri la față și pe mâini.

Update, ora 10.30. Pompierii confirmă că a avut loc o explozie, dar de mică amploare, în sala motoarelor, pe o navă mai veche pe care se făceau reparații. Nu a fost urmată de incendiu.

Două dintre cele trei persoane afectate au primit îngrijiri la fața locului și nu au avut nevoie de transport la spital.

Conform ISU Constanța, explozia nu a fost urmată de incendiu. “Cele trei persoane rănite prezintă arsuri la nivelul membrelor superioare și al feței. Victimele sunt evaluate de echipajele medicale sosite la locul accidentului”, mai transmit echipele de intervenție.

Nu este clar ce a provocat explozia. Din primele informații, ar fi fost vorba despre o acumulare de gaze la o navă aflată în reparații, dar nu există informații confirmate în acest sens.

știrea se actualizează…

Folosim cookies