Clubul Alpin Austriac a transmis că nu a măsurat niciodată o retragere anuală atât de accelerată precum cea din 2022: “Niciodată în istoria serviciului de măsurare a ghețarilor, începută în 1891, nu s-a înregistrat o pierdere mai mare a suprafeței acestora”.

În medie, cei 89 de ghețari monitorizați au pierdut 29 de metri în lungime, cea mai pronunțată pierdere anuală de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Spre comparație, în 2021, topirea ghețarilor a dus la o scădere medie de 11 metri în lungime. Specialiștii avertizează asupra riscului de secetă, inundații, alunecări de teren și creșterea nivelului mării.

Lunile de vară ale anului 2022 au fost deosebit de calde și uscate, iar în Alpi, iarna nu a venit cu zăpada și vremea tipică de sfârșit de an. Cercetătorii austrieci consideră că pierderea masei ghețarilor poate fi explicată “printr-o combinație a cantității de zăpadă sub medie în timpul iernii și o altă perioadă lungă și foarte caldă de topire, care a început în jurul tranziției din mai în iunie și a continuat până în septembrie. (…) Retragerea drastică a ghețarilor clarifică, fără îndoială, consecințele schimbărilor climatice cauzate de om și intensificate masiv”.

Potrivit noilor estimări, Alpii austrieci vor rămâne “fără gheață pe termen lung”, cel mai probabil înainte de 2075. Astfel, potrivit experților de la Clubul Alpin, exploatarea turistică a zonelor ghețarilor nu mai este justificată, într-un moment în care criza climatică are deja un impact enorm asupra ghețarilor.

Cea mai mare modificare a lungimii a fost măsurată la ghețarul Schlatenkees (foto), care s-a micșorat cu 89,5 metri. Pasterze, care este cel mai mare ghețar din Austria, a pierdut anul trecut 14,7 milioane de metri cubi de masă de gheață din secțiunea inferioară. În ianuarie, un studiu publicat în revista Science estima că până la sfârșitul secolului, este posibil să se topească jumătate din ghețarii Pământului și un sfert din masa lor.

Surse alternative: DW, Alpenverein

Foto: Thecriss | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday