După al Doilea Război Mondial, statele aflate în dificultate au ales constant să solicite împrumuturi de urgență către Fondul Monetar Internațional (FMI) sau către SUA. State precum Turcia, Argentina sau Sri Lanka aleg acum să solicite Chinei să le acorde împrumuturi de urgență.

The New York Times scrie totuși că împrumuturile acordate de China (240 de miliarde de dolari în ultimii ani) nu au reușit să le egaleze pe cele acordate de FMI. Beijingul a acordat în 2021 împrumuturi în valoare de 40,5 de miliarde de dolari, în timp ce FMI a acordat 68,6 miliarde de dolari. 

Spre deosebire de FMI, în relația cu SUA, pare că statul chinez o poate depăși în ceea ce privește acordarea de împrumuturi pe termen lung. Rezerva Federală a preferat să se concentreze, în ultimul timp, pe împrumuturi acordate pe termen scurt. Ultimul împrumut de urgență pe termen lung, în valoare de 1,5 miliarde de dolari, acordat către un stat cu venituri medii a fost oferit în 2002, pentru Uruguay.

Această practică nouă oferă o poziție mai avantajoasă Chinei de împrumuturile căreia depind state importante din punct de vedere strategic sau al resurselor, cum a fost și cazul Venezuelei. Poziția actuală a Chinei este rezultatul unei politici mai vechi încurajată de XI Jinping, care a decis să se concentreze pe dezvoltarea relațiilor geopolitice și diplomatice colaborând economic și comercial cu diverse state.

Totuși, China oferă împrumuturi cu dobândă variabilă, iar evoluțiile economice din ultimii ani au făcut să crească sumele datorate lunar de statele care au împrumutat bani, acestea fiind puse într-o situație dificilă. The New York Times scrie că spre deosebire de FMI, care percepe dobânzi de 2% pentru statele cu venituri medii, China percepe dobânzi de 5%. În perioada în care SUA acordau astfel de împrumuturi, dobânda era de 4,8%, însă pentru împrumuturile pe termen scurt oferite de Fed în ultima perioadă, dobânda a fost de aproximativ 1%.

Împrumuturile acordate de China sunt în moneda sa națională. Acest lucru nu este neobișnuit, însă leagă statele care iau banii de bunurile și serviciile chinezești, întrucât această monedă este greu de cheltuit în afara Chinei.

Sursa: The New York Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday