Liderul de la Kremlin, citat de agenția TASS, susține că o astfel de mișcare nu ar încălca tratatul internațional de Neproliferare Nucleară, “având în vedere că SUA au plasat anterior arme nucleare pe teritoriul aliaților europeni”.

Decizia are legătură cu declarația ministrului adjunct al Apărării din Marea Britanie, Annabelle Goldie, care a transmis că Londra va trimite Ucrainei obuze cu uraniu sărăcit, care au, într-un fel sau altul, legătură cu tehnologia nucleară”, a declarat Vladimir Putin.

Uraniul sărăcit poate fi folosit pentru proiectile și blindajul vehiculelor militare. Nu este radioactiv, dar este considerat toxic și cancerigen. Muniția dotată cu această substanță este extrem de eficientă împotriva tancurilor și blindatelor. Marea Britanie a transmis săptămâna aceasta că aceste obuze sunt muniție standard antitanc și nu au nicio legătură cu armele nucleare.

Președintele rus a mai precizat că, “făcând abstracție de acest context”, Alexandr Lukașenko a ridicat acum mult timp problema desfășurării de arme nucleare tactice rusești pe teritoriul Belarusului, așadar decizia “vine la cererea țării vecine”. Reuters scrie că Rusia va finaliza construcția unei instalații de depozitare a armelor nucleare tactice pe teritoriul Belarusului până la 1 iulie, dar că Moscova nu va transfera odată cu armele nucleare și dreptul de a fi folosite de Minsk fără aprobare. 10 avioane rusești capabile de a lansa arme nucleare tactice se află deja în Belarus. 

Surse: Reuters, Deutsche Welle, TASS

Sursa Foto: Victority / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday