Ungaria anunță că nu îl va aresta pe Vladimir Putin, în cazul în care acesta va intra pe teritoriul țării, sfidând mandatul emis de Curtea Penală Internațională. Oficialii de la Budapesta spun că nu există temei legal pentru arestarea acestuia.Ungaria anunță că nu îl va aresta pe Vladimir Putin, în cazul în care acesta va intra pe teritoriul țării, sfidând mandatul emis de Curtea Penală Internațională. Oficialii de la Budapesta spun că nu există temei legal pentru arestarea acestuia.

Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a motivat decizia prin faptul că Statutul de la Roma nu a fost integrat în sistemul juridic ungar. “Statutul Curţii Penale Internaţionale nu a fost promulgat în Ungaria”, a declarat acesta.  

În cadrul aceleiași declarații, a adăugat că guvernul “nu şi-a stabilit o poziţie” cu privire la mandatul de arestare al lui Putin pentru crime de război. “Aceste decizii nu sunt cele mai reuşite, deoarece duc la o escaladare şi mai mare, nu la pace”, a adăugat Gulyas.

Totuți, Ungaria a semnat și ratificat Statutul de la Roma, din care s-a desprins Curtea Penală Internațională (CPI), care a emis, vineri, un mandat de arestare prin care îl acuză pe Putin de deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina. Conform mandatului, dacă preşedintele rus va călători într-unul dintre statele semnatare ale acordului de organizare a instanței, riscă să fie arestat.

Sursă: Reuters

Folosim cookies