Potrivit unui înalt oficial militar american, citat de The NY Times, deși poate purta inclusiv rachete de bombardament la sol Hellfire (de mare precizie) drona americană MQ-9 care a fost doborâtă de ruși în Marea Neagră nu era înarmată și executa o misiune de supraveghere de până la 10 ore, la circa 120 de km SV de Crimeea. Decolase din România (probabil de la baza Câmpia Turzii) și zbura la o altitudine de 7.600 de metri, când a fost interceptată și hărțuită de cele două Suhoiuri Su-27 rusești.

Publicația americană precizează că MQ-9 are echipamente cu care NATO poate supraveghea spațiul aerian al Crimeei fără a intra în acesta. Avioanele de luptă rusești sunt mult mai rapide, iar acțiunea acestora de a elibera combustibil asupra dronei, în timp ce dădeau ture în jurul acesteia, a avut probabil sensul “de a orbi” camerele de luat vederi ale dronei sau de a deteriora ceilalți senzori ai acesteia.

Episodul a fost urmărit în direct de militarii americani care controlau drona de la baza aeriană Ramstein din Germania. Înalți oficiali americani au mai declarat că acest tip de incidente ar putea duce la o confruntare între forțele aeriene ruse și cele americane.

Totuși, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) consideră că “incidentul nu va provoca o escaladare către un conflict direct între Rusia și SUA. Forțele ruse au folosit acest tip de semnalizare coercitivă [hărțuire – n.r] împotriva avioanelor americane și aliate, precum și a navelor marine de zeci de ani și în mai multe teatre, fără a declanșa conflicte. Președinții SUA și Rusiei își păstrează libertatea deplină de a alege cum să răspundă la astfel de incidente și nu există niciun tip automat de reacție sau escaladare în astfel de situații. Având în vedere angajamentele repetate ale președintelui Joe Biden de a evita angajarea forțelor americane în conflict direct cu Rusia și reticența clară și demonstrată în mod repetat a Kremlinului de a intra într-un război cu NATO, nu există niciun motiv pentru ca incidente ca acestea să provoace escaladări periculoase”, mai scrie ISW.

Surse: NY Times, ISW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday