Update, ora 14:40: Compania Națională de Căi Ferate CFR anunță într-un comunicat că ”din primele verificări și conform informațiilor preliminare transmise de personalul feroviar aflat la fața locului, mecanicul trenului IR 1822, care urma să intre în stație la altă linie, a depășit semnalul de intrare în stație, care era deja în poziția OPRIRE (culoarea ROȘIE) și a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare”.

CFR SA precizează că aceste informații sunt verificate și analizate de membrii Comisiei de anchetă AGIFER, comisie care va stabili cu exactitate cauzele producerii deraierii trenului privat de marfă.

Circulația pe raza stației CF Roșiori Nord se desfășoară în continuare doar pe liniile 1,2 și 3, iar pentru repunerea pe șină a celor două vagoane deraiate și a vagonului răsturnat, din compunerea trenului privat de marfă, personalul feroviar de specialitate al SRCF CRAIOVA va interveni cu o macara de mare tonaj (125 tone)”, informează compania.

Update, ora 11:40: Laurențiu Dumitru, director Agifer (Agenția de investigare feroviară română) a declarat într-o intervenție telefonică pentru Digi24 că trenul de pasageri a lovit marfarul, iar ultimele vagoane au deraiat:  “Fără nicio discuție, marfarul a fost ajuns din urma de trenul de călători și a fost o ciocnire violentă“.

Acesta a mai precizat că toate aspectele accidentului urmează să fie stabilite prin anchetă.

Știrea în forma inițială: “În jurul orei 04:00, un apel la 112 anunța un accident feroviar, un tren de călători care a deraiat în județul Teleorman, între Roșiorii de Vede si Măldăeni. Astfel, pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la fața locului. Odată ajunse, forțele de intervenție au constatat că accidentul feroviar nu se confirmă. Trenul circula pe ruta Arad- București Nord și s-a oprit brusc”, transmite DSU.

Ulterior, reprezentanții ISU Teleorman au declarat la Digi 24 că trenul de pasageri a frânat “deoarece în fața sa se afla un marfar care transporta autoturisme la Constanța”. Din primele date, marfarul se afla în zona respectivă deoarece deraiase.

Planul Roșu a fost dezactivat. În tren se aflau peste 200 de persoane, o parte dintre ele fiind transportate câtre stația CFR din Roșiorii de Vede. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital, iar alte zece sunt evaluate medical la fața locului, dar refuză transportul la spital.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday