Război în Ucraina. Armata Ucraineană efectuează o retragere tactică și parțială din Bakhmut. ISW consideră că rezistența acerbă a acestui front a epuizat forțele ruse, iar ofensiva acestora se apropie de final, pe toate fronturile, “creând o fereastră de oportunitate pentru declanșarea contraofensivei ucrainene”.

Într-o analiză dedicată, a ofensivei ruse începute la finalul lunii ianuarie pe trei direcții (Vuhledar, Bakhmut și Kreminna-Liman) ISW arată că aceasta a măcinat forțele ruse, care foarte probabil vor ajunge în curând la o culminație (în termeni militari, acesta este punctul de la care o ofensivă nu mai poate fi continuată).

“Forțele ucrainene efectuează probabil o retragere tactică limitată în Bakhmut, dar este încă prea devreme pentru a evalua intențiile lor cu privire la o retragere completă din oraș sau nu. (…) Imaginile geolocalizate au arătat că forțele Grupului Wagner au continuat să facă progrese în nord-estul Bakhmut și au avansat în apropierea gării Stupki pe 5 martie.  (…) Apărarea Bakhmut rămâne solidă din punct de vedere strategic, deoarece continuă să consume forțe și echipamente rusești, atâta timp cât forțele ucrainene nu suferă pierderi excesive. Este puțin probabil ca forțele ucrainene să se retragă de la Bakhmut dintr-o dată și ar putea urmări o retragere treptată “în luptă” pentru a epuiza forțele rusești. Acest tip de război urban de obicei favorizează apărătorul și poate permite forțelor ucrainene să provoace pierderi mari unităților ruse care avansează – chiar dacă forțele ucrainene se retrag activ. (…) Războiul urban din Bakhmut poate degrada și mai mult forțele mixte rusești deja epuizate, într-un mod similar cu cel cauzat de retragerea Ucrainei de pe linia Severodonetsk-Lisiceansk, care a pus capăt efectiv operațiunilor ofensive rusești în regiunile Luhansk și Donețk în vara anului 2022″, mai arată analiza ISW.

“Dar, indiferent dacă rușii reușesc sau nu să ocupe Bakhmut, ofensiva lor va culmina probabil, iar Armata Rusă va avea dificultăți probabil să mai efectueze orice fel de operațiuni ofensive, timp de câteva luni după aceea”, consideră analiștii ISW.

De la finalul lunii ianuarie, când rușii au demarat așa-numita ofensivă de primăvară, forțele convenționale ruse nu au reușit să avanseze decât limitat pe toate cele trei axe ofensive (Frontul de Est, Donbas și Frontul de Sud) adunând însă pierderi semnificative de personal mobilizat și mijloace tehnice, la Vuhledar, Kupiansk, Svatove și Kreminna.

La Bakhmut asaltul durează deja de nouă luni. Aici a acționat în special Grupul privat Wagner, întărit ulterior cu trupele aeropurtate (VDV) și personal mobilizat. Într-un mesaj video postat în acest weekend pe internet, Evgheni Prigojin, șeful Wagner, pune problema retragerii forțelor sale, care nu ar fi aprovizionate cu muniție, arătând că o astfel de decizie ar putea duce la un colaps total al Armatei Ruse.

ISW a ajuns la concluzia că rușii nu mai pot aduce întăriri din rezervă în zona Bakhmut, deci ar trebui să aducă forțe de pe alte fronturi pentru a putea continua ofensiva aici. Acest lucru ar deschide probabil “o fereastră de oportunitate pentru ucraineni, de a lua inițiativa pe câmpul de luptă și de a lansa o contraofensivă atunci când efortul rusesc din jurul Bakhmut va culmina, fie înainte, fie după preluarea orașului”.

Analiza ISW mai arată că, în situația în care ucrainenii se vor retrage totuși complet din Bakhmut, rușii ar putea încerca să avanseze spre vest de-a lungul autostrăzii T0504 până la Kostiantinivka sau spre nord-vest de-a lungul E40 până la Sloviansk, dar “fortificațiile ucrainene pe ambele direcții le-ar provoca probabil pierderi mari iar o astfel de ofensivă ar culmina prematur. Aceste autostrăzi se îndepărtează una de alta pe axe divergente care nu se sprijină reciproc, iar cea mai bună șansă de succes a forțelor ruse ar fi să acorde prioritate uneia dintre aceste linii de efort. Cu toate acestea, forțele ruse s-ar confrunta probabil cu lipsuri similare, dacă nu mai grave, de personal și echipamente în comparație cu cele care le-au împiedicat eforturile în asaltul asupra Bakhmut și pe alte axe. Forțele ruse ar trebui probabil să aleagă între relansarea unui efort ofensiv către una dintre aceste două direcții și o pauză operațională pentru reconstituirea forțelor, creând astfel condiții favorabile pentru o contraofensivă ucraineană”.

Cât despre vizita ministrului Șoigu, în acest weekend, pe front, ISW evaluează că acesta ar dori probabil o reluare a ofensivei spre Vuhledar, pe Frontul de Sud, deși încă nu este evident dacă poate oferi și resursele necesare pentru a face acest lucru. “Este foarte puțin probabil ca o reluare a ofensivelor rusești în zona Vuhledar să susțină operațiunile ofensive rusești din regiunea Donețk. Vuhledar se află la aproximativ 24 km de Marinka și Kurakhove, precum și de autostrada N15 pe care forțele ucrainene o folosesc ca linie de comunicație terestră pentru operațiunile din vestul regiunii Donețk. Forțele ruse ar trebui să avanseze 24 de kilometri pentru a sprijini operațiunile de-a lungul periferiei de vest a orașului Donețk în direcția Marinka sau pentru a amenința pozițiile ucrainene din spatele frontului din Donețk în direcția Kurkahove. Forțele ruse nu au reușit să avanseze nici patru kilometri spre Vuhledar în ultimele trei săptămâni. De fapt, forțele ruse nu au mai avansat niciunde 24 de kilometri, de acum un an, în primele luni ale invaziei la scară largă”.

Concluzia ISW este că o culminare a ofensivei ruse la Bakhmut este probabilă și iminentă, la Vuhledar deja a culminat, iar în regiunea Luhansk (Frontul de Est) ofensiva stagnează. “Toate acestea creează probabil condiții solide pentru operațiunile de contraofensivă ucraineană”.

Surse: ISW, PravdaUA

Folosim cookies