Karel Schwarzenberg, fost ministru de externe al Cehiei, a afirmat că în cazul în care Rusia este învinsă de Ucraina, atunci “Rusia se va dezintegra. Părți mari ale acesteia își vor căuta independența cu prima ocazie”. În timp ce majoritatea experților spun că predicția lui Schwarzenberg este una improbabilă, riscul ca Rusia să explodeze sub presiunea asaltului său eșuat asupra Ucrainei a declanșat semnale de alarmă la Berlin la Washington.

Strategii militari și diplomații se gândesc deja la o Rusie care ar putea funcționa după scenariul Afganistanului din anii ‘90 sau cel al Libiei zilelor noastre, adică o țară fracturată în regiuni mai mici, controlate de diverși militanți.

Scenariile variază de la revolte care ar putea avea loc în cele peste 20 de teritorii etnice ale țării și care să se transforme în genul de conflicte și anarhie care a cuprins Libia după căderea dictatorului Muammar Gaddafi. Politico evaluează că oricare dintre aceste scenarii ar avea implicații grave asupra stabilității regionale, cu potențiale consecințe profunde pentru Europa, inclusiv perturbarea în continuare a lanțurilor de aprovizionare, ciocniri între facțiuni înarmate nuclear și noi valuri de refugiați care fug dintr-o Rusie destabilizată.

Publicația internațională punctează faptul că acest subiect este unul atât de sensibil, încât oficialii occidentali refuză să vorbească public despre el. Când au fost întrebați de către jurnaliștii Politico despre astfel de scenarii, săptămâna trecută la Conferința de la Munchen, aceștia au refuzat să dea declarații.

Ivan Krastev, președintele Centrului pentru Strategii Liberale din Bulgaria, a declarat că un astfel de scenariu este improbabil, dar nu imposibil. Concentrarea pe această opțiune este total contraproductivă. Dacă spui: <<suntem aici pentru a dezmembra Rusia>>, aduci un argument puternic pentru narațiunea lui Putin că Occidentul este agresorul.”

Politico reamintește faptul că ieri fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, a alimentat această idee, afirmând că Rusia va “dispărea” dacă va pierde războiul din Ucraina. Occidentali sunt îngrijorați de faptul că dacă războiul din Ucraina se va încheia cu înfrângerea Rusiei, așa cum speră majoritatea, soldații ruși se vor întoarce acasă și vor continua să lupte acolo, contribuind la dezintegrarea țării. Astfel de conflicte ar putea apărea în Siberia, care are o populație strâns legată etnic și cultural de Mongolia, sau în Caucazul de Nord, în Cecenia lui Ramzan Kadîrov.

Politico încheie prin a spune că lucrul care face ca posibilitatea unui colaps al Rusiei să fie atât de alarmantă este arsenalul nuclear, “un as în mânecă” pe care Putin l-a menționat în mod repetat în ultimele 12 luni. Marți, președintele rus a anunțat că suspendă participarea Rusiei la Tratatul NEW START, ultimul pact de control al armelor nucleare rămas în vigoare între Moscova și Washington. Potrivit analiștilor occidentali, aceasta este o amenințare mai mică în Rusia de astăzi, pentru simplul motiv că nu există arme nucleare în potențialele regiuni separatiste.

Analiză integrală pe Politico

Sursa foto: Hyotographics | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday